Ca urmare a pandemiei, pentru prima oară în România s-a pus problema tehnicilor de protecție a personalului medical împotriva epuizării sau a fenomenului burnout. De această problemă se ocupă Autoritatea Națională de Management în Sănătate, aflată în subordinea Ministerului Sănătății. Din această autoritate face parte și asistentul medical Tatiana Preduț, care profesează în cadrul secției de Anestezie a Spitalului Județean Pitești. Chiar în această perioadă a participat la mai multe controale în rândul unităților medicale din țară pentru a vedea dacă managerii de spitale măcar chestionează personalul cu privire la gradul de epuizare. Cum stăm la acest capitol, vă invit să aflați în cele ce urmează!
,,În jur de 80-90% din personalul medical și auxiliar suferă de epuizare, este la limita resurselor emoționale”
*Sunt sau nu sunt managerii interesați de această măsurare a gradului de epuizare în rândul personalului?
**Unii o fac, alții nu, însă, fiind un standard oficial al Guvernului României, au mai fost și manageri care s-au speriat și au trecut la priorități această chestionare în rândul personalului.
*La ce concluzie ați ajuns până acum, în urma controalelor?
**În jur de 80-90% din personalul medical și auxiliar suferă de epuizare, este la limita resurselor emoționale în special. Resursele fizice se recuperează mult mai ușor. Partea emoțională, mai ales dacă te implicit în îngrijirea unui pacient și dacă te afectează tragediile pe care le vezi – și din păcate, anul acesta, am văzut multe tragedii -, se vindecă în două-trei săptămâni sau o lună și ceva, dacă ai suport în acest sens.
*Beneficiați de suport emoțional?
**Noi avem acces ca oricare alt cetățean la servicii de consiliere psihologică. Ca psiholog, știu că avem în structura spitalului unul, dar nu am auzit niciun coleg care să se ducă. Am avut, din păcate, un medic anestezist care a decedat în urma unei tumori cerebrale și este singura persoană despre care știm că mergea la psiholog tocmai din cauza acestei epuizări emoționale. Acum, în pandemie, este și mai greu de gestionat această epuizare. Spre exemplu, noi am intrat în pandemie cu trei medici anesteziști noi care făceau nouă gărzi pe lună. Acum avem două linii de gardă și lucrăm și cu medici rezidenți. Ar trebui ca fiecare spital în parte să-și facă managementul resurselor umane și să ia și măsuri. Din păcate, foarte puține spitale au aplicat chestionarele despre care vă spuneam.
,,Am învățat să-mi iau singură măsurile, să-mi solicit singură concediu, să-mi iau libere”
*La noi, în Argeș, s-a aplicat vreun chestionar?
**Eu nu am semnat niciunul. Lucrez de 35 de ani în spital și nu am semnat niciun chestionar de acest gen.
*De ce? Ați întrebat, cu atât mai mult cu cât faceți parte din această autoritate de management?
**O să le adresez această întrebare ca să aflu.
*Dumneavoastră vă simțiți epuizată?
**Poate vă voi surprinde, dar am trăit 35 de ani lângă moarte, iar faptul că am venit către politică este o terapie burnout ca să stau mai mult lângă viață și să fac mai multe pentru viață. Am învățat să-mi iau singură măsurile, să-mi solicit singură concediu, să-mi iau libere, atunci când ies din spital să mă gândesc la altceva, dacă pot, să mă bucur de cât de frumoasă este viața, natura, lucrurile simple sau o dezbatere în consiliu local… E și foarte frumos să vezi un pacient care îți mulțumește și-ți spune că se va ruga pentru sănătatea ta; îți încarcă bateriile pentru mult timp. Dar eu sunt o persoană care am acest echilibru datorită experienței. Mulți alți colegi au nevoie de ajutor și de o mai bună organizare și protecție emoțională și psihică.
*Câți colegi de-ai dumneavoastră din Spitalul Județean credeți că au ajuns la epuizare?
**Acum cred că sunt peste 80%. Iar peste toate acestea mai sunt colegi care sunt infectați cu Covid, mult mai mulți decât în celelalte valuri. Probabil că și pe fondul epuizării, ceea ce le-a scăzut imunitatea și rezistența în fața bolii.
*Colegii dumneavoastră se tratează la spital?
**Da, sunt niște oameni extraordinari, care se ridică după fiecare gardă grea, după fiecare tură grea. Se ridică și se întorc la lucru.
*Dumneavoastră ați avut Covid?
**Nu știu dacă l-am avut. Eu cred că am luat în fiecare zi câte puțin, câte puțin, m-am împrietenit cu el și ne respectăm reciproc. Eu mă protejez, el stă la distanță…
,,Un pat de ATI poate avea aparatură de un milion de euro. Dacă nu are asistent, infirmier, brancardier și medic, este muzeu”
*Salariile mari compensează eforturile pe care le depuneți în acest context pandemic?
**La noi, la anesteziști, au fost cele mai mari creșteri. Mulți dintre ei, epuizați, mi-au spus că nu mai contează banii. Au șapte-nouă gărzi într-o lună! Lucrează 24 de ore, se duc acasă, zac – cei care își permit și nu au copii mici -, după care vin iar la lucru. Înțelegem că este o situație de pandemie, dar într-un an de zile puteau să iasă 100 de medici rezidenți. Unde sunt? De ce nu am luat decizia asta, că am avut doi miniștri ai Sănătății, avem Parlament, avem președinte? Acum tot vorbesc despre majorarea numărului de paturi, dar cu ce oameni le acoperi? Un pat de ATI poate avea aparatură de un milion de euro. Dacă nu are asistent, infirmier, brancardier și medic, este muzeu. Într-un an, dacă aș fi fost factor de decizie, aș fi luat celelalte specializări conexe, adică medicii specialiști care acum nu au mai avut voie să-și exercite profesia, le-aș fi făcut un curs de perfecționare de șase luni și i-aș fi băgat în terapie, lângă ceilalți, mai ales că nu au voie să interneze, s-au desființat secții întregi. Nu mai avem endocrinologie, reumatologie, specialiștii fac doar policlinică. Există variante, ca în orice război: nu trebuie să-l faci expert în domeniu, că are medicul lângă el, dar să supraveghezi un pacient și să-l îngrijezi, se poate, dacă vrei. Există variante.
*La acest moment, deficitul deficitul de personal despre care s-a tot vorbit este din cauza faptului că nu mai produce școala românească specialiști sau pentru că statul nu-și permite, financiar, să mai angajeze?
**Avem posturi bugetate la Spitalul Județean, dar nu vine nimeni. Strategia de management a personalului de specialitate livrat de facultățile de medicină din România a fost dictată de nevoile Uniunii Europene. S-a pus accent pe specialitățile căutate în afară, iar noi am rămas cu un mare deficit inclusiv pe medicina de familie, pe cea școlară, pe terapia intensivă, pe oncologie și pediatrie. Ca un stat independent ce suntem, ne-am dus către ce a cerut piața. Acum trebuie să luăm decizii și pentru noi, numai că un rezidențiat pentru un medic anestezist durează cinci ani, plus alți șase ani de medicină. Acum, din fericire, sunt bine plătiți și la noi. S-au întors mulți medici de valoare în România, cu standardele și tehnicile de acolo. Au rămas în țară, au profesat, s-a investit foarte mult în tehnologie și nivelul spitalelor s-a ridicat foarte mult. Se face chirurgie laparoscopică în multe secții ale Spitalului Județean. Din păcate, există teama de a intrat într-un spital pentru că avem în România un deficit de management în orice domeniu, mai ales un deficit de comunicare și marketing. Ne concentrăm pe a face treabă, pe a salva un caz grav, pe a trata diagnostice complicate, pe scăderea unor zile de spitalizare, pe operații foarte complicate. Ce nu avem pus la punct este să învățăm să ne lăudăm și să promovăm ce se face în sistemul de sănătate. Avem pacienți pe cardio-vascular refuzați de București și operați cu succes la noi, la Județean. Problema este că nu am reușit să facem o promovare a acestor cazuri.
