Alina Gorghiu, președinte interimar al PNL Argeș și vicepreședinte al Senatului României, implicată legislativ în multe proiecte care vizează drepurile copilului, a transmis un apel la solidaritate, responsabilitate și umanitate la Conferința organizată de IȘJ Argeș, (în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Argeș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și Universitatea din Pitești) „STOP! Fără abuz, neglijare, exploatare”.
,,Tot ceea ce se întâmplă în aceste zile cu războiul din Ucraina ne arată că oamenii buni ar trebui să fie cei care fac regulile și care să aibă ultimul cuvânt. Contează mult să fie așa. Altfel, vedem cum doar un singur om, mobilizat de satisfacerea propriei sale megalomanii, poate fi capabil de distrugeri iremediabile. Războiul care se duce acum în Ucraina ne mai arată, însă, multe alte lucruri valoroase. Solidaritatea, responsabilitatea, umanitatea cuprinde mase întregi de oameni. Esențial este ca nimeni să nu capituleze, să nu accepte poziția struțului cu capul în nisip atunci când văd nedreptăți și abuzuri.
Spunem cu toții că vrem o societatea funcțională, care să asigure protecție și siguranță pentru fiecare cetățean al ei. O putem construi, dar nu dacă alegem să închidem ochii sau să tăcem când cel de lângă noi este abuzat, neglijat ori exploatat. Cu atât mai mult când victima este un copil. Rolul de spectator nu are ce căuta aici. Să avem curaj să spunem că sunt cazuri, care trebuie raportate toate și să acționăm pentru a le combate. Sunt bătăliile noastre pe care trebuie să le înfruntăm.” a declarat Alina Gorghiu.
Potrivit domniei sale, ,,la nivel național, de la 5 ianuarie, momentul operaționalizării numărului unic 119, și până la mijlocul lui februarie, au fost înregistrate peste 19.500 de apeluri. Aproape 10.000 de apeluri au fost cazuri sau situații grele. Sunt statistici, dar numărul celor afectați este cu mult mai mare. Sunt familii, prieteni, profesori, medici, psihologi, polițiști care suferă alături de victime. Sunt traume care pot fi evitate cu un singur apel la 119. Pentru că intervenția imediată este soluția.”.
Parlamentarul liberal a făcut un apel către toți argeșenii, invitându-i ,,să fie mult mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor, la ce li se întâmplă celor de lângă ei, să vorbească cu proprii copii despre drepturile pe care le au și despre mecanismele puse la dispoziție de autorități în caz de urgență și să sune la 119 ori de câte ori știu sau află de vreo agresiune îndreptată împotriva copiilor.”.
Maria Madalina Turza, consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, a anunțat că se lucrează la o soluție prin care numărul 119 să fie disponibil și în limba ucraineană, ,,tocmai pentru că sunt atâția copii care ne-au trecut granița și care au nevoi de diferite tipuri”.
La rândul său, prefectul Radu Perianu le-a transmis celor prezenți tot sprijinul său: ,,Ne vom implica activ cu toate instituțiile care se află în coordonarea Prefecturii, cu toate instrumentele pe care le avem la îndemână în îndeplinirea acestui scop”