Cea de-a treia zi a săptămânii „Școala Altfel” a adus la Centrul Cultural Educativ din Mioveni, peste 200 de elevi și preșcolari de la Grădinița cu Program Normal „Campionii” Mioveni, Grădinița cu Program Prelungit „Tic – Pitic” Mioveni, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” și Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”.
Programul de miercuri, 8 aprilie 2015 al „Porților Deschise” la Centrul Cultural Mioveni a cuprins un atelier de teatru și momente interactive, precum și un atelier de creație și pictură.
Încă de dimineață, elevii și profesorii, prezenți la eveniment, au vizitat sălile, pentru a vedea cum se desfășoară cursurile gratuite din cadrul instituției.
Trupa de teatru „Clubul Veseliei”, sub coordonarea instructorului Ionuț Vlad a purtat discuții cu elevii despre arta teatrului, au împărtășit secrete și i-au invitat pe aceștia să vină la spectacolele organizate cu ocazia diferitelor ocazii, la Centrul Cultural Mioveni și chiar să se înscrie la cursul de teatru.
De asemenea, în holul instituției, a fost organizată și expoziția de costume populare, ale meșterului Mariea Plopeanu, copii putând vedea diferite modele de costume și cămăși populare, precum și modul în care acestea sunt executate.
Tot în holul Centrului Cultural Mioveni, a fost organizat și un atelier de pictură, acolo unde, instructorul Carmina Iordachi a putut oferi sfaturi despre arta plastică celor interesați.
Pe data de 9 aprilie, tot cu ocazia săptămânii „Școala Altfel”, la Centrul Cultural Mioveni, va fi organizat un workshop al tinerilor de la TEAM Mioveni, de la ora 10:00.