Ultima şansă pe anul acesta pentru cei care vor să treacă examenul de Bacalaureat! Aproximativ 40.000 de absolvenţi de liceu susţin, începând de astăzi, sesiunea de toamnă. Cu titlu de noutate, candidaţii vor susţine prima dată probele scrise, înaintea celor orale.
Din cei 39.435 de absolvenţi de liceu, 24.690 sunt din promoţia curentă, iar 14.745 din seriile anterioare.
Rata de promovare la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 72,9%.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Calendarul examenelor:
21 august 2017 Limba şi literatura română – probă scrisă
22 august 2017 Limba şi literatura maternă –probă scrisă
23 august 2017 Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
24 august 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă
25, 28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
29-30 august 2017 Evaluarea competenţelor digitale
30-31 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
1 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
2 – 5 septembrie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
6 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor finale.