Smartphone-ul Freedom 251, cel mai ieftin smartphone din lume, a fost pus în vânzare pe piaţa din India, o piaţă săracă pentru care chiar şi patru dolari înseamnă mult. Nu că în România nu ar însemna ceva, numai că ai noştri, ca brazii, îşi fac şi credit numai să aibă cel mai bun telefon cu care să-şi facă selfie-uri toată ziua.
Ce specificaţii tehnice are cel mai ieftin telefon din lume? Nu e cel mai bun telefon din lume, dar specificațiile sunt mai mult decât rezonabile, raportate la preţ: ecran de patru inchi, un procesor quad-core de 1,3 gigaherzi, o memorie RAM de un 1 gigabyte.
Telefonul are o capacitate de stocare de 8 gigabytes şi o cameră de 8 megapixeli.
Producătorul indian recunoaşte că va pierde bani la fiecare telefon vândut, dar analiştii spun că, dacă smartphone-ul Freedom 251 care costă doar patru dolari va fi un succes, el ar putea schimba complet piaţa locală.