2,2K
Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni va organiza sâmbătă, 9 mai, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Argeş, Primăria şi Consiliul Local Mioveni, a opta ediţie a Concursului Judeţean de Matematică“ In Memoriam Ion COJOCARU”.
În competiţie s-au înscris aproximativ 450 de elevi din Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni şi din zonele limitrofe.
La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfășura pe trei secţiuni: Matematică pentru clasele II-IV, Matematică pentru clasele V-VIII şi Informatică.
Regretatul dascăl Ion Cojocaru a fost, timp de 35 de ani, profesor de matematică în Mioveni, membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, dar şi autor de probleme în „Gazeta Matematică”.