Absolventii formelor de invatamant ID si FR ai Universitatii Spiru Haret (USH), care au participat la examenul de licenta in sesiunile programate in anii 2008-2009, inclusiv februarie 2010, vor sustine un nou examen de licenta, in perioada 15-30 septembrie. Ministerul Educatiei a pus o serie de conditii, insa, acestei universitati particulare. Potrivit unui comunicat al ministerului, examenul de licenta poate fi organizat doar daca universitatea indeplineste urmatoarele obligatii:
1. Sa comunice Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului tabelul nominal al persoanelor care vor sustine examenul de licenta, pana in data de 15 .08.2010.
2. Sa comunice Ministerului lista comisiilor de licenta, lista profesorilor si conferentialilor universitari propusi de institutie dintre cadrele proprii, pana in data de 20.08.2010, in vederea completarii acesteia cu reprezentantii ministerului.
3. Sa organizeze examenul de licenta in locatiile avizate de ARACIS in acest sens.
4. Sa comunice Ministerului Educatiei programarea examenelor de licenta, locatiile in care se vor desfasura, salile, datele de organizare.
5. Subiectele pentru examen vor fi elaborate de comisiile numite, iar examenul se va organiza inclusiv prin prezenta directa si nemijlocita a candidatului in fata comisie.
6. Sa faciliteze accesul mass media la organizarea si desfasurarea examenului de licenta, in vederea asigurarii transparentei pentru realizarea unei corecte informari a opiniei publixce, accesul media urmand a se face fara a-i perturba pe participanti.