Consiliul Național al Elevilor i-a cerut ministrului Monica Anisie să retragă proiectul de Ordin cu structura anului școlar 2020-2021. Cele 34 de săptămâni de școală propuse oficial de Ministerul Educației vor face din anul școlar 2020-2021 unul dintre cei mai scurți ani școlari din ultimii 12 ani. Iată care este punctul de vedere integral al Consiliului Național al Elevilor:
Cel mai scurt an școlar din istoria recentă
“Consiliul Național al Elevilor solicită retragerea proiectului de Ordin privind structura anului școlar 2020-2021
Consiliul Național al Elevilor solicită doamnei Ministru al Educației și Cercetării Monica- Cristina Anisie retragerea proiectului de Ordin privind structura anului școlar 2020-2021, potrivit căruia cursurile în noul an școlar vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanța de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanța intersemestrială, producând un real dezechilibru din punct de vedere educațional.
Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educație, întrucât întreaga perioada dintre cele două vacanțe (vacanța de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situației școlare și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară.
Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an școlar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educației – nu structura anului școlar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală și profesională a elevului, ci metodele de predare-învățare-evaluare folosite și arhitectura curriculară implementată.
Susținem adoptarea unei măsuri care să ducă la creșterea calității actului instructiv-educativ, in extenso, anul școlar urmând să înceapă la 1 septembrie și să se încheie în 1 iunie.
În anul 2017, în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea, liderii elevilor din întreaga țară au adoptat o hotărâre pentru ca dezideratul CNE să fie obținerea unei structuri fixe pentru desfășurarea cursurilor dintr-un an școlar: acestea ar trebui să înceapă la 1 septembrie și să se termine la 1 iunie.
Care sunt beneficiile unei structuri de acest tip?
În primul rând, dorim să atragem atenția cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educațional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut. De asemenea, orice zi petrecută la școală în luna iunie este resimțită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul școlar masiv, dar și incapacitatea elevilor de a se putea concentra pe studiu.
Mai mult decât atât, această măsură ar fi benefică și pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, care, din cauza săptămânilor de practică, termină școala în luna iulie, când, din cauza temperaturilor ridicate și a condițiilor improprii de desfășurare a actului educațional, elevii nu mai pot asimila informația livrată la un randament satisfăcător.
Credem cu tărie că această măsură valorifică interesul superior al tuturor elevilor din România și solicităm Ministerului Educației și Cercetării asumare politică pentru cristalizarea acestui demers."
Structura anului școlar 2020-2021, propusă de către minister
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică pe 6 ianuarie 2019 proiectul structurii anului școlar 2020-2021. Instituția propune ca școala să înceapă pe 14 septembrie 2020 (față de 9 septembrie când a început anul acesta) și ca vacanța intersemestrială să fie în ianuarie-februarie (vacanța de iarnă să nu mai fie intersemestrială). Cele două semestre ar urma să fie egale, dar școala va avea cu o săptămână în minus față de anul acesta școlar – respectiv 34 de săptămâni de școală, față de 35 în prezent.