Majoritatea tarilor se plang de faptul ca sistemele lor de invatamant nu sunt bune de nimic, iar statisticile le dau dreptate. in ultimele luni, subiectul banilor a monopolizat dezbaterea publica: falimente, pachete de solutii financiare si burse. Este de inteles, dar cateodata este bine sa vorbesti despre alte lucruri, precum cealalta criza globala: educatia.
In Statele Unite, de exemplu, cheltuielile guvernamentale pentru educatia primara si secundara au crescut intre 1980 si 2005 cu 73%, in combinatie cu o crestere a numarului de profesori si cu o serie de initiative pentru imbunatatirea educatiei. Toate fara niciun folos. Foarte simplu, elevii nu devin mai destepti. Rata de alfabetizare in 2005 este aceeasi ca in 1980. Rezultatele la matematica s-au mai imbunatatit putin, dar nu e nimic atat de imbucurator incat sa le scrii parintilor.
In cadrul unui discurs tinut la intalnirea guvernatorilor statelor americane, Bill Gates a declarat ca este ,,ingrozit” si “ca-i este rusine” de sistemul liceal al tarii sale. ,,Scolile noastre se afla intr-o stare deplorabila,” a spus el, aratand ca doar o treime din cei care termina liceul sunt pregatiti pentru cetatenie, munca sau universitate.
Acelasi lucru este valabil si pentru alte tari. In acelasi sfert de secol, majoritatea natiunilor bogate si-au majorat cheltuielile pentru educatie. Multe dintre state s-au confruntat cu scaderi semnificative ale standardelor si rezultatelor.
Intre 2000 si 2006, Spania, Japonia, Norvegia, Italia, Franta si Rusia – ca si multe alte tari au cunoscut o scadere a ratei de alfabetizare, in timp ce in Franta, Japonia, Belgia si in alte tari dezvoltate, numarul copiilor cu talent la matematica a scazut. Finlanda si Coreea de Sud se afla printre putinele tari in care standardele s-au imbunatatit.
Mai mult, spre deosebire de Statele Unite, unde universitatile continua sa mentina standarde foarte ridicate, in Europa doar cateva institutii de invatamant se numara printre cele mai bune din lume. Dar daca educatia este in criza in aceasta lume bogata, in randul tarilor in curs de dezvoltare este dezastru. in aceste state educatia mananca o proportie notabila din bugetul national fara sa produca rezultate semnificative. Si chiar si acele tari care au avut succese economice esueaza cand vine vorba de educatie.
Paradoxul aici este ca “educatia” este citata in repetate randuri ca solutie la majoritatea problemelor lumii. Dar nimeni nu pare sa stie cu adevarat ce sa faca. Mai multe computere in salile de clasa? Salarii mai bune pentru profesori? Reducerea numarului de elevi? Cresterea competitiei intre scoli si intre profesori? Acestea si multe alte solutii au fost incercate, dar rezultatele sunt departe de a fi convingatoare.
Prin urmare, ce inseamna toate astea? Pur si simplu criza din educatie despre care vorbeste toata lumea in prezent nu e atat de rea fata de criza financiara, care a devenit o obsesie. Gasirea unei solutii pentru criza educatiei este la fel de importanta ca iesirea din criza financiara.
Intre timp putem numai sa speram si sa ne rugam ca solutiile cu care venim pentru criza financiara sa fie mai bune decat cele de pana acum, pentru a putea sa ne ocupam apoi de imbunatatirea standardelor de invatamant.
