Vineri, 17 februarie 2017, Școala Gimnazială George Topârceanu a fost gazda primei ediții a concursului județean de șah "Paul Mustață". Acest concurs este organizat în memoria profesorului Paul Mustață, mare iubitor al acestui sport al minții și un dascăl deosebit, care prin prestigioasa carieră didactică a rămas în memoria a mii de copii, mulți dintre ei descoperind șahul alături de profesorul Mustață.
Școala George Topârceanu a deschis evenimentul cu o comemorare a profesorului Paul Mustață, la care au participat foști colegi din școală, din unitățile locale de învățământ și de cultură, elevi, reprezentanți ai comunității din Mioveni și familia regretatului dascăl.
A fost un moment de emoție comună, sinceră, iar evocările celor care au vorbit despre profesorul Mustață au smuls lacrimi familiei și celor prezenți.
Copiii l-au celebrat pe fostul lor profesor, simplu, purtând cutia de șah în brațe, așa cum veneau la lecțiile în care dascălul îi iniția cu mare pasiune în tainele acestui nobil sport al minții.
La concurs au participat elevi din clasele I-VIII, împărțiți pe categorii de vărstă. Desfășurarea concursului a fost supravegheată de specialiștii secției de șah a CS Dacia Mioveni 2012.
Micii șahiști s-au așezat cu mare bucurie în fața tablei de șah, bucuroși că au ocazia să arate ce știu.
Partidele au fost intens disputate și au fost delicios discutate de cei mici, care propuneau uneori savante soluții care excedau regulilor de joc.
Pentru a compensa consumul de energie nervoasă, organizatorii le-au oferit competitorilor sucuri, ciocolată și portocale.
Câștigătorii partidelor se bucurau nedisimulat, așa cum doar copiii pot să o facă…
La final câștigătorii au fost recompensați și cu consistente premii în bani.
Școala George Topârceanu a fost sprijinită să organizeze acest concurs, inclus în calendarul ISJ Argeș, de CS Dacia Mioveni 2012, de familia profesorului Paul Mustață și de Asociația de Părinți a Școlii George Topârceanu.
Rezultatele concursului
Nivelul I, grupa mare-clasa pregătitoare
- Locul I – Ionescu Cătălin – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Locul II – Neagoe Alessia – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Locul III – Dinu Octavian – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Mențiune – Grădinița ”Florile Soarelui”
Premii Speciale – Grădinița ”Tic-Pitic”
- Grădinița ”Campionii”
Nivelul II, clasele I-II
- Locul I – Frîncu Marius – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Locul II – Tudor Gabriel – Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
- Locul III – Tudor Tabita – Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
- Mențiune – Moldoveanu Radu – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
Nivelul III, clasele III-IV
- Locul I – Seciu Matei – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Locul II – Gogoescu Arthur – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Locul III – Tudor Doroteea- Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
- Mențiune – Stoica Stelian – Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
Nivelul IV, clasele V-VI
- Locul I – Ilinca Ștefan – Școala Gimnazială ”I.C.Lăzărescu” Țițești
- Locul II – Rizescu Teodor – Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
- Locul III – Costescu Teodor- Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
- Mențiune – Sima Lucian – Școala Gimnazială ”George Topârceanu” Mioveni
Nivelul V, clasele VII-VIII
- Locul I – Stoica Ioan – Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
- Locul II – Tudor Andrei – Școala Gimnazială ” Liviu Rebreanu” Mioveni
Paul Mustaţă s-a născut pe 18 februarie 1952 și a fost viceprimar al oraşului Mioveni(1991-1996), consilier local (1996-2000), Director al Școlii “George Topârceanu”Mioveni(2009-2015), Inspector Şcolar General Adjunct(2009), membru al Comisiei Judeţene de arbitraj-Şah, Vicepreşedinte şi Secretar al Asociaţiei de Prietenie Mioveni – Landerneau(Franţa) şi preşedinte al Asociaţiei Sportive Şcolare „Millenium”.
În anul 2008 a fost numit Fiu al Argeşului şi Muscelului, iar în 2010 a primit o Diplomă de Excelenţă “pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul administraţiei locale şi pentru sporirea prestigiului adus oraşului Mioveni”.