Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu a declarat ca studentii de la Spiru Haret ale caror diplome sunt cu probleme, fiind neacreditate, vor fi nevoiti sa mai dea inca o data examenele.
,,In cazul Spiru Haret s-a respectat numai legea. Universitatile cu acreditare au fost investite cu o misiune sociala in Romania. Cei care inteleg ca prin acest lucru se va schimba fata Romaniei in bine sau in rau, pot colabora cu mine. Pentru cei care nu inteleg asta, cred ca lucrurile se vor schimba. Prin punerea in practica a Ordonantei 10, s-a reglementat intrarea in legalitate a tot ceea ce se intampla in aceasta universitate. Studentii cu diplomele care nu sunt acreditate vor mai da o data examenele. Cei care au fost la programe neacreditate pot fi transferati la programe acreditate. Toate celelalte programe neacreditate s-au inchis. in functie de programare, studentii pot da aceste examene” a declarat Funeriu, potrivit adevarul.ro.