Vineri, 23 octombrie, ora 12.00, în cadrul clădirii Rectorat, Senatul Universitatii din Pitesti va decerna titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului profesor universitar doctor inginer José Luis BENTO COELHO, ca semn de recunoaştere a rezultatelor deosebite ale activităţii Domniei sale pe plan ştiinţific şi didactic, precum si pentru colaborarea fructuoasa cu Facultatea de Mecanica si Tehnologie din cadrul UPIT.
Domnul profesor universitar doctor inginer José Luis BENTO COELHO este profesor consultant la Institutul Superior Tehnic al Universităţii din Lisabona, profesor visiting la Universitatea Federală din Rio de Janeiro şi Şcoala Politehnică din cadrul Universităţii din São Paulo şi Președinte al Centrului de Analiză și Procesare a Semnalelor (CAPS), Institutul Superior Tehnic, Universitatea din Lisabona.
Apropierea de învăţământul superior românesc s-a realizat în anul 2001, când domnul prof. univ. dr. ing. José Luis BENTO COELHO a participat la prima conferinţă internaţională a Societăţii Române de Acustică.
Colaborarea ştiinţifică cu Universitatea din Piteşti, in special cu Facultatea de Mecanica si Tehnologie este extrem de fructuoasă în ultimii 10 ani, prin participarea dânsului în comitetele ştiinţifice a patru conferinţe naţionale şi internaţionale de: Mecanica Solidelor, Acustică şi Vibraţii, Metode Moderne pentru Studiul Vibro-Acustic cu Aplicaţii la Autovehicule şi Sisteme Multicorp.
De asemenea, domnul prof. univ. dr. ing. José Luis BENTO COELHO a fost reprezentantul Universităţii din Lisabona pentru acordul Erasmus cu Universitatea din Piteşti, susţinând anual o serie de prelegeri în faţa studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor ştiinţifici, cu teme de acustică şi vibraţii.