Liceul Iulia Zamfirescu din Mioveni a început astăzi al XVIII-lea an școlar de la înființare. Un ”majorat” ce marchează o veritabilă maturitate a acestei școli, care devine un reper de bună practică și performanță școlară.
Cu o bază materială de invidiat, o cultură organizațională puternică prin aportul întregului corp profesional și sprijinul permanent al administrației locale acestă școală oferă condiții optime de educație celor 1499 de elevi, de la învățământul primar și gimnazial, până la cel liceal.
54 de clase cu o promovabilitate de 95,33% la evaluarea națională pentru clasa a VIII-a și de 96% la Bacalaureat.
În plus, 402, pentru că, ce-i drept, majoritatea, sunt construite în acele vremuri.
Mesajul directorului liceului Iulia Zamfirescu, prof. Ion Dumitru VOICULESCU:
”În primul rând doresc să urez tuturor celor care trec pentru prima dată porțile instituției noastre un calduros „ Bun venit în școala noastră!” și să-mi exprim bucuria revederii tuturor celorlalți la acest început de an.
Stimați elevi,
Vă doresc SĂ FIȚI FERICIȚI ÎN ȘCOALA NOASTRĂ și să aduceți mulțumire părinților și dascălilor voștri pentru că aveți toate condițiile de învățare și formare! Felicit bobocii de liceu care au fost admiși cu note mari la IULIA și îmi exprim încrederea în ei, dar felicitări merită și colegii lor mai mici din clasa a V-a D admiși la primul lor examen al curajului și istețimii la clasa de intensiv engleză. Tuturor bobocilor din clasele pregătitoare le doresc să găsească în inima doamnelor lor învățătoare dragostea de acasă și să se bucure de “PRIMUL GHIOZDAN” oferit de Primăria și Consiliul Local Mioveni.
Dragi părinți,
Încrederea în școală trebuie să o construim împreună prin educația pe care o dați copilului dumneavoastră și învățarea oferită de dascăli pe tot parcursul instructiv – educativ. În fiecare an venim cu lucruri noi pentru a sprijini demersul didactic și creșterea gradului de confort și siguranță ale elevilor. Continuăm prin catalogul electronic să fiți informați eficient cu privire la evoluția școlară a copilului dumneavoastră.
Stimați colegi, vă mulțumesc pentru dăruirea voastră, pentru profesionalismul de care dați dovadă an de an și vă urez să fim sănătoși, puternici și repere morale pentru elevii noștri.
Elevi, părinți, și profesori, vă doresc un an școlar cu bucurii, reușite, roade bogate și multă putere de muncă pentru a le vedea îndeplinindu-se!”
Primarul orașului, Ion Georgescu a acordat o plachetă de excelență în educație Liceului iulia Zamfirescu la fetivitatea de deschidere.