Postul Paştelui a fost unul extrem de greu pentru rectorul Universităţii din Piteşti. Nu ştim dacă a postit, dar de pătimit, a pătimit din greu. Timp de şase săptămâni, Curtea de Conturi a luat la puricat universitatea, iar în această săptămână, pentru ca tuturor să le tihnească Paştele, le-a dat şi rezultatul: pot să petreacă cu dublă veselie!
,,Am trecut cu bine peste controlul Curții de Conturi. Au fost la noi şase săptămâni, iar concluzia lor e că după primul an de mandat nu avem nicio problemă. Acest fapt este un motiv de mare relaxare pentru mine. Ne dă curajul pentru a continua în același stil, cu transparenţă totala în tot ceea ce facem şi sperăm ca şi anul următor să ne găsească la fel." a declarat Dumitru Chirleşan, rectorul Universității din Piteşti.