Rectorul Universității Pitești, Dumitru Chirleșan, a invitat recent reprezentanții presei argeșene la o dezbatere care și-a propus, printre altele, calibrarea între cerere și ofertă. Cu alte cuvinte, rectorul și-a dorit să afle care sunt necesitățile noastre, ale angajatorilor, cu privire la ,,materia primă" care iese pe porțile facultății de Jurnalism, dar și care ar fi așteptările lor, cei care instruiesc viitorii profesioniști, de la noi, angajatorii. Deocamdată, treaba a rămas ca-n gară. S-au spus lucruri pe care deja le știam și s-au pus pe tapet, cu sinceritate, realități pe care nici unii, nici alții, nu avem cum să le modificăm în viitorul apropiat.
Spre exemplu, i-am transmis domnului rector că dacă ar reuși, pentru început, să… livreze pe piață oameni care știu să vorbească și să scrie corect – întrucât cuvântul este principalul instrument cu care lucrează – atunci ar fi un început excelent. ,,Din clipa în care am introdus finanțarea per capita am devenit prostituate", mi-a replicat domnul rector, explicându-mi că asta ar însemna ca secția de jurnalism să se desființeze instantaneu, dacă nu ar fi licențiați și cei care au ajuns în facultate fără elementarele cunoștințe de limbă. Cum ar veni, intră boi, ies vaci, dar nu pare a fi nicio problemă pentru că, nu-i așa, trăim în România, țara în care secretarele agramate au ajuns miniștri și premieri.
Facultate de Jurnalism fără singurul curs elementar…
Pe de altă parte, la Facultatea de Jurnalism intră și tineri talentați, pentru care meseria de jurnalist este o chemare, la fel ca în cazul preoților, a dascălilor, a medicilor… Pe aceștia propriul talent îi va duce direct în redacții fără a fi împinși de la spate. Vor merge singuri, din necesitatea organică de a-și urma chemarea. Nu sunt mulți. Dacă găsești unul-doi pe generație, este minunat. Mai sunt însă și copii care intră în facultate fără a avea o imagine clară a ceea ce ar vrea să facă. Sunt ca lutul tocmai bun de modelat, au nevoie de oameni care să-i inspire, să-i îndrume, să-i învețe meserie.
Din păcate, Facultatea de Jurnalism suferă la capitolul resurse umane. Am urmat-o doar pentru acea diplomă pentru că, vrei nu vrei, te lovești de rahaturile birocratice. În presă, însă, am intrat imediat după terminarea liceului, cu o lună înainte de începerea facultății, iar meseria am învățat-o nu pe băncile UPIT, ci în redacția ziarului Argeșului. Erau vremuri în care timpul avea răbdare cu toți, vremuri în care colegii aveau timp pentru ,,mucea" de atunci, să le arate ce se face, ce nu se face, cum se face ș.a.m.d.
De ani buni, cei de la catedra de Jurnalism se chinuie să pună la punct un site – UPIT media. Ar fi trebuit să fie motorul în jurul căruia gravitează totul. Să fie un curs în sine, un curs practic și singurul important cu adevărat. Ar fi trebuit ca în jurul său să se fi creat o adevărată redacție, cu profesor dedicat care să se ocupe de acest proiect, cu redactor-șef și secretar de redacție care să gestioneze conținutul editorial, care să-i trimită pe teren și la conferințele de presă pe toți ,,redactorii"- studenți. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Ce s-a făcut, s-a făcut cu jumătate de măsură. Actualul rector vrea să resusciteze ideea de UPIT media, dar tot pe jumătate, pentru că… nu prea are cu cine pasa. Nu cred că la Facultatea de Jurnalism există acel profesor suficient de capabil sau de implicat pentru a gestiona efectiv o ”redacție-curs”, să creeze o emulație și, în definitiv, să știe cu ce se mănâncă meseria. Prea puțini jurnaliști confirmați de cariera lor se află la catedră. Nu prea ai loc de liota de politicieni, de foste secretare de politicieni, de pile de politicieni ș.a.m.d..
SPAȚIU PUBLICITAR
La vremuri noi, oameni învechiți
Un alt aspect deloc de neglijat este faptul că, neavând nicio legătură cu presa, unii profesori transmit inclusiv informații eronate sau depășite pentru că nici măcar nu se deranjează să-și updateze cunoștințele. Spre exemplu, la unul dintre cursuri se preda inclusiv faptul că spațiile-blank sunt erori în procesul de tehnoredactare, exact în contextul în care tot mai multe ziare importau din afară o manieră modernă de a-și pagina conținutul. Și astăzi, la Facultatea de Jurnalism, tehnoredactarea se face în programe care nu se mai folosesc nici în redacții, cu atât mai puțin în agențiile de PR sau de publicitate. Poate că în presă salariile nu sunt nici pe departe la un nivel rezonabil, dar agențiile de branding, spre exemplu, se bat pe cei care au simț estetic și știu să folosească măcar suita Adobe.
Acestea ar fi doar câteva observații la o primă aruncătură de ochi în curtea celorlalți. Am făcut-o cu speranța că vor putea să-și regleze măcar o parte dintre probleme, pentru că sunt lucruri care stau în puterea lor și pe care le pot schimba. Cum este în curtea noastră, a presei? Asta deja știți! E fix ca la Universitatea Pitești, fix ca în societate, cu bune și cu rele…