În perioada 4 – 5 mai, la Universitatea din Pitești – sediul central din Târgu din Vale, Nr. 1 – se va desfășura prima ediție a ”Salonului Inovației și Creativității Elevilor din Județul Argeș – SICEA”. Evenimentul este dedicat elevilor din învățământul preuniversitar, antrenând peste 1.000 de participanți – elevi expozanți și profesori coordonatori.
La Salonul Inovației și Creativității Elevilor din Județul Argeș vor fi prezentate 680 de lucrări din câte 20 de domenii tematice, pentru ciclul gimnazial și cel liceal, domenii ce vor fi analizate de un juriu format din 20 de profesori din mediul preuniversitar desemnați de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, împreună cu câte trei reprezentanți ai instituțiilor partenere – Consiliul Județean Argeș, Universitatea din Pitești, Inspectoratul Școlar Județean Argeș.
Salonul va fi prezidat de Ministrul Cercetării și Inovării, prof. univ. dr. Șerban Constantin Valeca, vicepreședinți fiind conf. univ. dr. Constantin Dan Manu – președintele C.J. Argeș, conf.univ.dr. Dumitru Chirleșan – rectorul UPIT și Dumitru Tudosoiu – Inspector General I.S.J. Argeș.
Domenii de jurizare:
1.Protecția mediului
2. Industria automobilului și Industria aviatică
3. Industria Chimică, Fizică, Biologie
4. Mecanică generală – Electromecanică – Mașini, utilaje, electricitate și electronică
5. Energie – Energie verde
6. Radio TV – Telecomunicații, Fotografie
7. Informatică: Hardware și software
8. Artă grafică și Publicitate
9. Cultură – Turism
10. Suveniruri – Articole pentru cadouri
11. Produse de uz casnic
12. Științe medicale și Sănătate
13.Industria textilă și vestimentară – Design vestimentar
14. Industria Agronomică și Alimentară
15.Construcții și locuințe
16.Ambalaj – Stocaj
17.Educație – formare
18.Sport, timp liber, jocuri, jucării
19.Grădină – casă
20.Diverse
Cele mai bune lucrări vor fi premiate conform metodologiei de jurizare, parte componentă a Regulamentului salonului, Consiliul Județean Argeș asigurând premii în valoare totală de 28.000 lei (se vor acorda premiile I (350 lei), II (250 lei), și III (100 lei), pe fiecare secțiune, pentru gimnaziu, respectiv pentru liceu).
Primăria Orașului Mioveni va acorda, pentru fiecare din cele 20 de secțiuni, câte un Premiu Special, în valoare de 250 de lei, precum și Marele Premiu al SICEA, în valoare de 1.000 lei. Rotarexim va amenaja un cabinet școlar în instituția din care provine câștigătorul marelui premiu.
Salonul Inovației și Creativității Elevilor din județul Argeș, ediția I – 2017, țintește ca obiectiv principal stimularea elevilor pentru creație, inovație și inventică. Prin participarea la astfel de evenimente sunt puse în valoare cele mai bune realizări ale elevilor și se creează premisele dezvoltării ulterioare a acestora în domenii care sunt bazate pe inovare și/sau creativitate. Întregul eveniment se desfășoară sub egida ”Conceput în România” și ”Fabricat în Argeș”.