1,5K
În școlile din Mioveni, pentru elevii de gimnaziu au debutat acţiunile şi activităţile de învăţare nonformală, altfel decât cele predate pe parcursul întregului an şcolar.
În cadrul proiectului Școala Altfel, elevii clasei I-A, din cadrul Școlii Generale "Liviu Rebreanu" – Mioveni, îndrumați de doamna învățătoare Lidia Costache, au vizitat Primăria orașului și mai multe birouri din cadrul instituției. Aici, elevii au luat contact cu mediul administrativ, li s-a explicat cum functionează și care este rolul Primăriei în societate și au vizionat un film de prezentare al orașului.
La finalul turului, micuţii au admirat panorama orașului de pe terasă și au primit câte o hartă cu Mioveniul.