În ziua de 28 septembrie, Școala Gimnazială ” George Topârceanu” din Mioveni Argeș s-a conectat la “Ziua Internațională a Dreptului de A Ști”, promovată în acest an de MCPDC. În această zi, elevii au aflat că au acces la informații de ordin public și le-a fost făcută o prezentare pentru a înțelege care sunt instituțiile publice.
Parteneriatul Școală – Poliție este o tradiție pentru Școala George Topârceanu. Polițiștii sunt prezenți permanent în apropierea școlii, la orele de vârf ale fluxului de elevi. Deasemenea, cadrele poliției realizează periodic sesiuni informative, care aduc elevilor informații necesare despre prevenirea faptelor infracționale.
De această data, s-a organizat un Atelier Informativ în colaborare cu Poliția Română, în care polițiștii de proximitate au discutat cu elevii despre infracțiunile care pot fi prevenite în rândul tinerilor, mai ales în rândul elevilor. Copiii au pus întrebări referitoare la programul Instituției Poliției Mioveni, la modul cum trebuie redactată o sesizare către Poliție și cine o poate face în cazul minorilor.
Polițiștii s-au simțit bine în mijlocul elevilor și au accentuat că este mult mai bine să fii informat și să poți preveni, decât să suporți consecințele necunoașterii legii.
Astfel, Ziua Internațională a Dreptului de A Ști s-a dovedit o activitate benefică pentru micii elevii din școala noastră.