Ecaterina Andronescu, cel mai slab ministru al Educatiei al tuturor timpurilor, a anuntat astazi, la finele discutiilor cu sindicatele din invatamant, ca teza la Limba si literatura romana a fost reprogramata pentru 7 mai. De asemenea, greva de maine a profesorilor a fost si ea suspendata.
Sindicalistii au anuntat ca renunta, deocamdata, la proteste, pentru a le arata guvernantilor ca au mai mult bun simt si mai multa onoare decat ei. Pe de alta parte, acestia au primit asigurari din partea ministrei ca salariile profesorilor nu vor fi afectate, iar proiectele si programele de cercetare vor continua asa cum a fost stabilit. Documentul semnat astazi mai prevede sustinerea prin legea salarizarii unitarea a unei pozitii pe grila de salarizare corespunzatoare importantei si rolului educatiei. Problema privind alte actiuni de protest, boicotarea examenelor sau a tezelor cu subiect unic, ramane inca deschisa.
Sindicalistii au mai solicitat, pe langa problema salarizarii, cele 300 de milioane de lei luate de la investitii. Totodata, liderii sindicatelor din educatie au cerut garantii pentru aplicarea Legii 221 si un buget pentru Educatie de 6% din PIB. Acestia se vor intalni, miercuri, pentru a decide daca vor continua protestele.