12 iulie este data la care, în acest an, va fi susţinut examenul de Titularizare. Lunea aceasta, pe 22 mai, a fost şi ultima zi de înscriere. Pentru a absolvi examenul, candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte, atât la proba scrisă cât şi la cea practică. Anul trecut, doar puţin peste 44% dintre participanţi au promovat, şi mult mai puţini au reuşit să se şi titularizeze pe un post.
Fisele de inscriere urmează a se valida prin semnatura in perioada 23-29 mai 2017 (cu exceptia absolventilor 2017), in zilele lucratoare, intre orele 9.00-16.00. In perioada 6-10 iulie, se valideaza fisele candidatilor inscrisi, absolventi 2017.
In data de 29 mai 2017 se publica pe Internet datele de inscriere ale candidatilor.
Probele practice si inspectiile speciale la clasa in profilul postului se organizeaza si se desfasoara in perioada 30 mai – 30 iunie, inclusiv pentru absolventii promotiei 2017.
Candidatii care nu obtin la inspectia speciala la clasa sau la proba practica minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisa.
Inspectia speciala la clasa in profilul postului se desfasoara pe durata unei ore de curs si se evalueaza prin note de la 1 la 10.
Rezultatele la aceasta proba se aduc la cunostinta candidatilor in ziua sustinerii probei si nu se admit contestatii.
Candidatii care s-au inscris in doua sau mai multe judete trebuie sa sustina inspectiile speciale la clasa si probele practice/orale in fiecare judet in care s-au inscris.
Proba scrisa se sustine pe 12 iulie, pe baza subiectelor elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare, in concordanta cu programele pentru concurs, in specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educatiei. Proba scrisa se evalueaza prin note de la 1 la 10.
Nota obtinuta la proba scrisa are o pondere de 75% in media de repartizare.
Pentru angajarea pe perioada determinata (suplinire), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 5 atat la proba scrisa, cat si la proba practica si inspectia speciala.
In data de 18 iulie: afisarea rezultatelor.
18-19 iulie: inregistrarea contestatiilor la inspectoratele scolare si transmiterea acestora la centrele de evaluare
20-24 iulie: rezolvarea contestatiilor
25 iulie: afisarea rezultatelor finale.
Sedinte de repartizare:
26 iulie: repartizarea candidatilor cu media de repartizare minimum 7 (sapte) la concursul national de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate in invatamantul preuniversitar, sesiunea 2017, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, la nivelul judetului in care au sustinut proba practica sau inspectia speciala la clasa in profilul postului, indiferent de judetul in care au sustinut proba scrisa, ierarhizati pe o lista unica, in ordinea descrescatoare a mediilor de repartizare
28 iulie: transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioada nedeterminata ramase neocupate, in posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioada determinata si reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioada determinata.
26-28 iulie emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedra
28 august: repartizarea candidatilor cu media de repartizare minimum 7 (sapte) la concursul national de ocupare a posturilor didactice / / catedrelor vacante / rezervate in invatamantul preuniversitar, sesiunea 2017, in ordinea descrescatoare a mediilor de repartizare, avand prioritate candidatii care beneficiaza si de prelungirea duratei contractelor individuale de munca in anul scolar 2017-2018, in baza mediei de repartizare 7 (sapte) la concursurile nationale de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate in invatamantul preuniversitare, sesiunile 2016 si/sau 2015, respectiv 2016, 2015, 2014 si/sau 2013, pentru invatatori / institutori / profesori pentru invatamantul primar.