YotaPhone 2, singurul smartphone din lume cu două ecrane, va fi disponibil şi în România. Acesta combină familiaritatea sistemului de operare Android cu noutatea celor două ecrane sensibile la atingere, ce au două personalităţi diferite. Partea din spate a unui smartphone tradiţional a fost transformată într-un ecran dinamic, intuitiv şi interactiv, care rămâne permanent deschis.
YotaPhone 2 beneficiază de un display principal de tip AMOLED, cu diagonala de 5 inci şi rezoluţie full HD, potrivit pentru utilizare zilnică.
Pe partea opusă se află cel de-al doilea ecran (Yota Always-On), un E-ink monocrom de 4,7 inci, ce poate fi personalizat după preferinţe, afişând doar informaţiile relevante pentru utilizatori. Acesta are o rezolutie de 960 x 540 pixeli şi este ideal pentru citirea cărţilor electronice, a notificărilor, cât şi pentru afişarea permanenta a unor informaţii precum ora, vremea, imagini sau a altor informaţii reflectate de pe display-ul principal.
Terminalul va costa în România 700 de euro.
Potrivit producătorului, ecranul e-Ink al smartphone-ului are un consum de energie de şapte ori mai redus decât ecranul principal de 5 inci AMOLED Full HD.