- Killa Fonic a revenit pe scenă alături de foștii săi colegi din Șatra B.E.N.Z, după ce, în prima seară Delia și HVNDS au cântat împreună
- Aproape 12.000 de spectatori au asistat la show-urile din cea de a doua zi de festival
- Urmează o nouă zi plină de muzică, soare și distracție în care vor concerta pe scena principală Valeria Stoica, R.O.A., Spike, Asian Dub Foundation, Selah Sue și Subcarpați
Mioveni, 27 august 2023. La ediția a II-a a Analogue Festival, scena principală a fost scena unor reuniuni muzicale care au făcut deliciul publicului. Astfel, în ziua a doua de festival, după un concert fabulos care a ridicat temperatura în public chiar peste cea din termometre, Killa Fonic a revenit pe scena principală alături de foștii săi colegi din Șatra B.E.N.Z. Practic pentru un al doilea concert, de această dată în formula de aur a echipei. A fost o reuniune îndelung așteptată de fani și, de asemenea, o ocazie de a-i aduce la final un emoționant omagiu lui Nosfe, unul dintre fondatorii Șatra B.E.N.Z.
Această reuniune a venit după al doilea proiect comun desfășurat pe scena Analogue în prima zi de festival – duetul Delia – HVNDS cu piesa SKNDL.
„Suntem încântați că Analogue a devenit scena unor colaborări muzicale atât de așteptate și de apreciate de fani, în fața a circa 12.000 de spectatori, cât s-au înregistrat în ziua a doua de festival”, spune Alin Călinescu, managerul evenimentului. „Am fost unul dintre cei care a asistat la acel eveniment unic care a fost reunirea pe scenă a trupei Șatra B.E.N.Z. în componența originală și am văzut pe viu ce reacție fabuloasă a avut publicul. Iar Delia, probabil artistul cel mai versatil și mai înclinat către experimente artistice din întreaga industrie muzicală din România, a susținut pe scena Analogue unul dintre cei mai tari concerte al ei din acest an. Publicul a fost absolut entuziasmat. Rockadelia does indeed rock.”
Ultima zi a Analogue Festival – duminică – îi aduce pe scena principală pe Valeria Stoica (începând de la ora 17:00), R.O.A. (de la 17:50), Spike (18:45), Asian Dub Foundation (20:00), Selah Sue (21:30) și Subcarpați (23:00), al căror concert va închide ediția 2023 a festivalului.
Între reprezentațiile headlinerilor, spectatorii îi vor putea vedea pe scena a doua pe Ivana Costache (între orele 17:30 și 17:50), DJ BVMSE (18:20 – 18:45), Trupa Rana (19:30 – 20:00), 7 Tears Ago (21:00 – 21:30), DJ Cataloop (22:30 – 23:00) și DJ Wanderlust (00:00 – 03:00).
Nu uitați că, în timpul zilei și seara, la Analogue Festival vă așteaptă o mulțime de ocazii de distracție – ridicările cu balonul cu aer cald, tatuaje semipermanente pentru copii și adulți, nunți on-the-spot, jocuri muzicale și jocuri în variantă gigantică etc.
***
Ediția 2023 a Analogue Festival este organizată de Centrul Cultural din Mioveni, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al orașului Mioveni, în perioada 25-27 august, pe platoul Făget din Mioveni.
Title Partner: George, primul banking inteligent, powered by BCR
Major Partner: Pepsi
Strategic Partner: Sigillum Moldaviae; Aldestar Top Transport
Sponsori:
Delta Invest
Ursus
Vectrum Solutions
Haulotte
Red Bull
CIPCOS Mar Complex
Aperol Spritz
Tanqueray
Nuclearelectrica
Parteneri media:
Voyo
Susținut de Virgin Radio și Europa FM
Transportation Partner:
Țiriac Auto
Parteneri:
Cinema Trivale
Vivo
Supernova
Decathlon
Happy Cinema
Florărie TAJ – The secret garden
Cofetăria Maison Alex
Date de contact:
E-mail: contact@analogue.ro, press@analogue.ro (pentru mass-media)
Telefon: +40 348 445 856
***
Despre Analogue Festival
Analogue este un festival-invitație la o evadare în natură, alături de artiști români și internaționali care aduc în România concerte live de pe cele mai mari scene ale lumii. Un succes încă de la prima ediție, Analogue Festival a adus la un loc peste 30.000 de pasionați de muzică live și artiști internaționali de calibru.
ANALOGUE. Escape into nature. Escape into music.