Printre multele care m-au socat cand am vizitat Basarabia a fost si contactul cu istoria sovietica despre Romania. Am aflat acolo nu doar despre fapte rastalmacite si exagerate, dar si despre evenimente istorice reale, absente in manualele noastre, prezentate insa amanuntit si insiduos dincolo de Prut, pentru ca ele sunt in sprijinul propagandei antiromanesti. Si, fiindca tocmai a fost 24 ianuarie, iata un astfel de episod pe care la noi il cunosc doar istoricii si care s-a petrecut la Iasi, avand ca personaj central chiar un muscelean.
1866: la Bucuresti, monstruoasa coalitie il detroneaza (meritat pentru apucaturile sale din ultima parte a domniei!) pe Alexandru Ioan Cuza, pregatind aducerea pe tronul Principatelor Unite a unui print ereditar strain. Vidul de putere provoaca tulburare la Iasi, acolo unde partida antiunionista gaseste momentul prielnic pentru ca Moldova sa redevina un principat distinct. Dupa trei zile de „iluminatii” (prin care s-a serbat abdicarea lui Cuza!), pe data de 3/15 aprilie 1866, sutele de credinciosi adunati la mitropolie (era o zi de duminica) au plecat spre fostul palat, in frunte cu fruntasii moldovenismului, printre care se numarau boierii Gheorghe Asachi, Nicolae Istrati si Nicolae Sutu, precum si mitropolitul Calinic Miclescu.
In strigate de „Jos Unirea” si „Traiasca Moldova”, este numit ca domnitor boierul Nunuta Roznovanu. Bucuria este insa de scurta durata fiindca, trimis din vreme la Iasi in fruntea unui regiment de munteni, musceleanul Nicolae Golescu trece imediat la masuri de inabusire a reactiunii. Presa este cenzurata si nu pomeneste mare lucru despre cele intamplate atunci. Relatarile martorilor vorbesc insa de 16 morti in randul ostasilor si de peste 100 in cel al razvratitilor. Au loc adevarate vanatori pe strazi si, fapt anecdotic, mitropolitul Calinic Miclescu fuge de furia lui Golescu imbracat intr-un caftan evreiesc pentru a nu fi recunoscut; este salvat astfel si ascuns intr-un butoi dintr-o pivnita de un diacon blond, poreclit Popa Smantana, pe numele lui adevarat Ion Creanga. Adica nimeni altcineva decat marele povestitor!
Invatat la noi doar la facultatile de istorie, acest episod este prezentat „in extenso” de catre propagandistii ex-sovietici, fiind, nu-i asa, o dovada care spulbera imaginea noastra idilica despre infaptuirea Micii Uniri. Desigur, nemultumirile moldovenilor erau justificate, dar, dincolo de Prut, nu se spune ca lamijloc erau si instigarile din umbra ale Rusiei si Austriei care nu aveau nici un interes (si poate nici astazi nu au!) pentru existenta unui stat romanescputernic.
Asadar, pe de o parte avem divanele ad-hoc, mos Ion Roata si hora Unirii si, pe de alta parte, pe Nunuta-Voda, victimele de la Iasi si polobocul lui Creanga. Cand istoria devine instrument de propaganda, se intampla ca in politica, adica dreptatea e chioara, fiindca e vazuta doar dintr-o parte. Oricum, unirea Principatelor a fost facuta de Cuza si salvata apoi, cu baioneta, de catre Golescu!