Conform evidentelor Bancii Nationale, la 23 august 1944, rezervele de aur ale Romaniei crescusera cu 11 vagoane fata de stocul din urma cu patru ani. Si asta in conditiile uriaselor cheltuieli de razboi! S-a datorat aceasta guvernarii conduse de maresalul Antonescu; nu aprob si nu iau in discutie ideologia imbratisata de acesta, ci subliniez doar calitatile sale administrative si ale cabinetului pe care l-a condus, cabinet format, in exclusivitate, din tehnicieni.
Suntem acum iarasi intr-o situatie exceptionala, tot un fel de razboi, si este cazul ca, la fel ca in 1940, politicienii sa se dea deoparte si sa-i lase pe adevaratii specialisti sa tina sub control finantele tarii. Din pacate, nici la Cotroceni si, cu atat mai putin la Palatul Victoria, aceasta solutie realista si logica nu este luata in calcul nici macar ca ipoteza de lucru. De fapt, portocalii nu fac altceva decat sa continue metodele de sifonare a banilor publici, mostenite de la predecesorii lor din fruntea tarii.
De aici si retinerile populatiei fata de tafnele unor Crin Antonescu, Victor Ponta, Dan Voiculescu si ale altor trambite din opozitie. Ghinionul democrat liberalilor il constituie recesiunea mondiala, una care ii obliga la maxima chibzuinta si echilibru in cheltuirea banilor publici. E insa prea mult pentru un partid in care, mai mult decat in altele, primeaza clientelismul, nulitatea, impostura si traseismul, si care tocmai trebuie sa-si plateasca obligatiile din ultimele campanii electorale. Aici sta secretul taierii doar a pensiilor si a salariilor, timp in care investitii cel putin inoportune se revarsa, desantat, catre ministerele, agentiile si primariile portocalii.
Basescu si ai lui au ajuns la putere pe baza unui mesaj anticoruptie. Dezvaluirile presei – tot mai multe si mai scandaloase – demonstreaza ca democratii sunt cel putin la fel de hulpavi si de pusi pe capatuiala pe seama bugetului. Presedintele a adus in discutie tema salariilor si a pensiilor nesimtite, numai ca, in loc sa le impoziteze suplimentar pe cele mari, el anunta ca le va reduce pe toate la fel. Asta inseamna mentinerea acelorasi uluitoare raporturi intre veniturile mari si cele mici.
Este, deci, timpul ca in fruntea guvernului sa vina un administrator impartial si ferm, asa cum a fost maresalul Antonescu. Ar avea autoritate morala in aplicarea inevitabilelor masuri nepopulare si nu ar avea deconturi de achitat hidrelor politice setoase din teritoriu. Nu rocada dintre putere si opozitie este solutia, fiindca s-ar schimba doar parul lupului, ci recunoasterea si apelarea, macar in ultimul ceas, a specialistilor neutri.
E prea mare furtuna in oceanul economic planetar ca sa ii facem fata numai cu un capitan preocupat doar de barca-i proprie, secondat de un mus umil si neinstruit. Pentru binele tarii, in fruntea guvernului trebuie sa vina urgent un amiral!