De ceva vreme colegul meu Catalin Butoiu o tine gaiamatu, una si buna ca se apropie sfarsitul lumii. Geaba incerc sa-i explic ca nu este chiar asa de simplu sa prevezi ceva ce nu tine de voia noastra a muritorilor, ci de alte dimensiuni despre care noi putem doar banui sau imagina, el o tine una si buna ca sfarsitul este aproape.
Zilele trecute, fiind parjol pe capul nostru, mi-am zis ca nu ar strica sa urc pe la cota 1017 sa ma asez asa, fara pricina, sub nucul din gradina casei ca sa mai pacalesc canicula. Stand eu sub nuc, mi-am amintit de ceea ce spune Catalin despre sfarsitul lumii si am incercat sa pun cap la cap toate cele auzite recurgand la cunostintele cele de istorie, religie, ocultism etc. Concluzia a fost ca mai toti magii, vrajitorii, cabalistii, prezicatorii sau ce or mai fi fost ei s-au inselat in privinta sfarsitului. Nici cu Biblia lucrurile nu stau intr-altfel. Oricat ai intoarce pe fata si pe dos Apocalipsa, nu vei descoperii ceva clar care te-ar face sa prevestesti sfarsitul lumii sau vreo data, oricate calcule ai face.
SPAȚIU PUBLICITAR
Stand asa sub cel nuc si umplandu-ma de racoare si mister, imi aduc aminte de spusele bunicului ca cei mai aproape de Dumnezeu si de tainele lumi sunt nu savantii, prezicatorii, oamenii de la oras, ci cei care traiesc in sanul naturii ori pustnicii. Neavand la indemana nici un pustnic pe care sa-l chestionez in privinta sfarsitului lumii, imi fulgera prin cap o idee. Ma ridic de sub nuc, cobor, de, ca la Matau, dealul, sar vreo doua garduri si ajung in gradina unde nea Nita tragea de zor la coasa ca sa termine pologul. Il las sa ajunga la capat. Acesta se uita nedumerit la mine si ma ia la rost. „Pai, ba, nepoate, venisi cu mainile in buzunar, nu ai luat si tu o furca sa risipesti iarba asta?!”. Eu, si rusinat si indignat de proasta mea inspiratie, ca dau navala, vorba lui, cu „mainile in buzunar” tocmai cand omului ii ardea buza de munca, ridic din umeri si dau sa fac cale intoarsa.
Nea Nita ma opreste si-mi zice: „Ei, ce te-a adus pana aci in vale, ca nu ai venit tu asa doar sa ma vezi!”. Eu, cu sudoarea curgandu-mi pe fata si de oboseala si de manie, ii spun despre ce este vorba. Il vad pe bietul om cum beleste ochii, ma priveste din cap pana in picioare, o data, de doua ori, se apleaca la radacina pomului sub care ne asezasem, ia ulciorul il ridica mi-l intinde si zice: „Hai, ia o gura de apa rece, ca si azi este mare zaduf, daca termin pana-n seara gradina asta direct la carciuma ma opresc si daca mai am timp si oi fi citov ii spun Vetei sa coboare maine in oras sa te doftoriceasca oleaca, ca, dupa cum vad, mare nevoie ai nepoate!”