Ieri, discutand despre societatea noastra decadenta cu un prieten (unul dintre cei mai cultivati oameni ai Pitesti-ului, inginer si poet), acesta, cu tristete, ne-a spus ca de fapt Revolutia din ’89 nu a schimbat nimic in romani. „Suntem aceiasi, doar ca ne-am vomitat fiinta”. „Traim intr-o lume care este rastignita in ea insasi, dar suntem parte a acestei lumi de porci si ingeri”.
Il ascultam, intrerupandu-l putin, asteptand sa rosteasca cuvintele pe care eu insami le rosteam in mii de dialoguri interioare. Eu ca si altii sunt o persoana care are nevoie de ceilalti. El este o persoana care ii este siesi suficienta si gaseste in el insusi toate resursele de care are nevoie ca sa mearga mai departe. Fericit si nefericit deopotriva, extrem de inteligent pentru a fi inteles de prea multi, ne devoala noua putin din preaplinul fiintei lui.
Cand vorbesti cu un om politic sau cu o persoana publica, dialogul este de cele mai multe ori formal si infertil. Iti va spune ceea ce vrei sa auzi sau ceea ce da bine pentru imaginea sa. Prietenul nostru, indiferent la publicitatea ieftina de politician sau persoana publica, prea putin interesat sa placa celor din jur, isi poate permite luxul sinceritatii absolute. Am asistat in mai multe ocazii la dialoguri in care era participant, am simtit stupefactia interlocutorilor, unii persoane de prim rang al vietii politice si economice de pe la noi, am vazut teama lor de cuvintele lui fruste si directe. Era deasupra lor si putea sa le spuna ceea ce gandea, uneori lucruri care deranjau, pentru ca mai apoi ei, pentru a iesi cu fata curata dintr-o discutie pe care fie nu o intelegeau, fie refuzau s-o inteleaga sa-si gaseasca scaparea in „ha, ha , e nebun, asta-i el”.
„Poate ne vom putea schimba, dar asta doar daca unii vor dori a da mai mult decat au primit, cand ne vom elibera de dependenta de portia zilnica de greata” ne-a spus prietenul.
Nu va voi spune cine este, ar fi indelicat pentru ca nu i-am cerut acordul. I-am amintit existenta pentru ca de fapt vreau sa va spun ca majoritatea oamenilor adevarati nu sunt nici politicieni, nici persoane publice si inca mai putem spera.
Randurile acestea sunt urmarea a ceea ce am discutat ieri intr-o livada de ciresi, undeva la poalele Coziei, sincer, fara ascunzisuri si inflorituri.
Vorbind despre noi, viata noastra si a altora, ce ne place si ce nu ne place in ceea ce ne inconjoara, ce ne dorim pentru copii nostri si pentru ce orizont de timp avem asteptari, de multe ori tristetea ne insoteste.
Traim intr-o epoca a unei decadente extreme, in care domina lipsa de scrupule si ignorarea incredibila a legilor societatii si a moralitatii. Ne-am astepta ca sistemului sa-i pese de omul obisnuit si sa aiba grija ca regulile sa fie respectate. Suntem insa la masa verde, la un joc nou, fara reguli dinainte stabilite, totul este permis pentru cine trebuie, aproape totul este interzis, chiar daca se spune contrariul, pentru ceilalti. Totul este o chesiune de control si bani.
Multe lucruri nu sunt intamplatoare, ci reprezinta modaltati de-a controla sistemul: dezinformari, incercarea de inlaturare cu incrancenare a celor care eventual ar crea probleme in aceasta noua ordine („cine nu este cu noi este impotriva noastra”), micul si marele scandal ne domina viata si asta poate sa abata atentia de la esenta problemelor, trivializand eventualele reactii.
Da, suntem intr-un joc in care daca ai cartea buna, tu, ca mic jucator smecher, poti s-o oferi unuia dintre marii jucatori, pentru ca asta in timp iti poate aduce un castig mult mai mare decat cel al unui joc cu reguli clare.
Cei care sunt la putere sau in politica induc ideea ca sunt si vor fi acolo de-a pururi, ceea ce este in masura sa ne faca sa credem ca nu mai este nimic de facut, mai ales ca nu-i vedem capabili de mari transformari, nici in ceea ce-i priveste, nici pentru viata cea de toate zilele a romanului obisnuit.
Am putea crede ca sansa va veni de la cei tineri. Asa ar fi normal, daca din nefericire marea majoritate nu ar fi rezultatul unui sistem de invatamant bolnav, prea darnic in note si diplome si prea sarac in oferirea de competente reale. In plus, au exemple cu duiumul din care rezulta ca nu este neaparat necesar sa ai un anumit nivel de cultura pentru a reusi, ci este suficient sa ai tupeu, agresivitate dar uneori si maleabilitate pana la umilinta. Cei, din ce in ce mai putini, care au bun simt… sunt fraierii epocii. Si tot din ce in ce mai putini cred in sansa de-a deveni om adevarat doar prin munca si efortul de zi cu zi..
,,Modelele” de smecheri si pipite la care valoarea se vede din numarul de clilindrii ai bolidului sau respectiv siliconul pus unde trebuie, nu fac decat sa produca tinerilor nerabdarea succesului pe caile batatorite ale momentului. Totul este de vanzare si totul a devenit o piata.
Se spune ca traim astazi excese si sentimente care caracterizau anii ’50-’60. Putini mai sunt cei care au experiente ale acelei perioade. Ne aducem aminte din povestirile parintilor sau din ceea ce am citit. In 1962, mama mea a fost, pentru un an, scoasa din magistratura pentru ca cineva depusese o reclamatie, cum ca ar fi fost fiica printului Stirbey. Intai au dat-o afara si apoi a trebuit sa probeze ca nu este adevarat si faptul ca pe certificatul de nastere scria „mosia Stirbey” era doar pentru ca bunicul era inginerul agronom al printului. Traim din nou o perioada a agresivitatii delatiunii si avem destule exemple ale „justitiei de la televizor” cand sentinta precede procesului.
SPAȚIU PUBLICITAR
O cunostinta imi povestea de incredibilele reclamatii trimise de nu se stie cine, coleg de catedra, care dorea cu orice chip sa-i intarzie sustinerea doctoratului. Este un exemplu simplu al rautatilor gratuite duse la paroxism si poate nu trebuie sa ne mai plangem de relele pe care le-a produs Securitatea pe vremuri, ea fiind doar un efect al unor trasaturi de caracter ale unor indivizi frustrati care traiesc in toate epocile. Din nefericire controlul sistemului in care traim se face si prin exacerbarea si incurajarea unor astfel de trasaturi de caracter.
Se spune ca politica atrage muste. Este adevarat. Nu stiu daca este trist sau este de bine faptul ca, iata, acest lucru va este spus din nou, de data asta de o persoana care a fost angrenata in politica. V-o spun nu ca sa va intrebati de ce am folosit verbul la trecut, ci pentru ca eu continuu sa sper ca vor aparea si albinele.