Avem, mai toti, o meteahna, aceea de a retine doar senzationalul negativ de-o clipa, fara a acorda atentie activitatilor diverse, aparent marunte, desfasurate pe toate palierele societatii noastre locale, pitestene. Am ajuns sa nu mai vedem ,,padurea’’ (linistita, maiestoasa, perena), din cauza unor ,,crengi’’ uscate. Dar nu poti depasi pesimismul ancestral si anacronic nici prin optimism fara margini, nici prin scepticism, ci decat printr-un realism asumat pragmatic.
Ce inseamna acest lucru? In primul rand, sa vezi ca aici, la Pitesti indeosebi, exista nu numai vointa de a face ,,ceva”, dar si forta organizatorica necesara, ca exista entitati (organisme administrative, institutii, organizatii cetatenesti si persoane inimoase) care sunt in stare sa creeze evenimente. In al doilea rand, sa vezi ca zeci si sute de oameni din zeci de tari intra in contact cu cei locali, ca se realizeaza un dialog spornic, pentru toate partile implicate, ca, in fine, prin fiecare eveniment, se mai pune o ,,caramida” la identitatea europeana a meleagurilor argesene.
Nu sunt vorbe mari, cum ar stramba din nas cineva de pe margine (fie aceasta oriunde), ci doar expresia intentiilor ce ii anima pe organizatorii unor asemenea evenimente, de pe la noi sau de aiurea. Practic, se lucreaza, stiut sau nestiut, la ceea ce solicita Robert Schuman inca de acum patru decenii: inainte de a deveni o alianta economica (sau/si militara), Europa trebuie sa fie o identitate culturala in cel mai complet sens al termenului. Fireste, o asemenea identitate nu se obtine peste noapte. Mai mult, nimeni nu prea stie sa defineasca aceasta ,,identitate”. E o suma, sau o chintesenta a valorilor nationale? Este o disolutie a specificului nostru, cum se tem bocitoarele de profesie de pe margine, sau o participare la o constructie comuna, cum fac cei care fac realmente ,,ceva”? Deocamdata, au fost asumate unanim doua simboluri extrem de importante in orice societate: Ziua Europei, la 9 Mai, si Imnul european, unul al Bucuriei, din Simfonia a IX-a a lui Beethoven. Mai sunt si alte reguli fixate, ce tin de economic, moneda si o serie de mecanisme de piata…
Volens-nolens, spiritul timpului vorbeste numai in limba globalizarii. E o fatalitate, dar noi stam asa de bine la acest capitol, nu-i asa?! In esenta, globalizarea este sensul cel nou pe care societatea umana il incearca, dupa atatea conflicte sangeroase si dupa alte ,,experimente” dureroase. Un sens, intr-o lume ce parea fara sens o data cu prabusirea lagarului socialist. De fapt, oricine sesizeaza schimbarile de mentalitate produse in Romania in ultimul deceniu. De la tipatul de lupta ,,nu ne vindem tara!”, ce anima masele, specialistii nostri in manipulare au facut stanga-mprejur si bat toba, sa se auda pana-n ultimul catun, despre binefacerile integrarii. Mesajul e optim si prinde la popor: vin bani de la U.E. Cine n-ar vrea bani, de la vladica si pana la opinca, mai ales cand ai deja preturi europene? In plus, suntem dependenti din ce in ce mai mult de banii Uniunii Europene. Si noi, si altii mai puternici decat noi.
Singura solutie ramane prinderea inteligenta (cum stiau fetele sarace de la tara sa o faca!) in aceasta hora europeana. Pana si Henry Kissinger a intrebat in zadar: eu, cand vreau sa dau un telefon… Europei, la cine sun? Cum, la cine sa sune? La Europe, nimfa pe care Zeus a sedus-o! Mitologia noii Europe abia acum se scrie, sa nu uitam! Putem sa tragem si noi o linie-doua. Nu exista inca acel cetatean european (doar vreo 4% din cetatenii U.E. se considera astfel, identificandu-se cu o idee), dar este o fictiune ce prinde insa viata. Nu exista inca o identitate batuta in cuie, dar se lucreaza insa la ,,portretul-robot”.
E momentul sa ne punem amprenta asupra acestei identitati, sa depasim criza (nu vine nici o cometa Halley, Doamne fereste!), sa depasim orgoliile marunte de marginasi ai Imperiului si sa invatam noi, oamenii de la talpa tarii, de la muncitorii cu palmele batatorite ce i-au convins pe europeni ca stiu sa munceasca mai bine decat palmasii lor.
Esenta umanului sta in tot ceea ce ne uneste. Sa invatam de la strainii ce vin din intreaga lume la Pitesti de ani incoace. Dar, mai intai, trebuie sa invatam sa dialogam, in primul rand intre noi, si apoi cu ceilalti. Sa renuntam la comportamentele totalitare manifestate tocmai in numele antitotalitarismului! Moneda de schimb a valorii se numeste comunicare. Sa comunicam, asadar, ca de la ,,identitate” la ,,identitate”, intru pluralism valoric si respect reciproc.
