Cu un fost coleg de serviciu m-am intalnit, intamplator, zilele trecute. A fost electrician la ARO si, dupa inchiderea uzinei, fiind fara perspective de a-si mai gasi vreun loc de munca, si-a aranjat o mica pensioara. Acum s-a stabilit in Spania, la copii, si a dat o fuga pana acasa pentru nu stiu ce complicatii birocratice. Aproape ca tragea de mine ca sa-l ascult ce bine e acolo fata de Romania: ca nu exista nici macar gandul sa dai vreo spaga la doctor sau in alta parte, ca ti se elibereaza prompt orice hartie, si ca administratia lucreaza doar in interesul cetatenilor.
N-am vrut sa-i stric entuziasmul si sa-i reamintesc cum, imediat dupa revolutie, era un destoinic agitator al Frontului Salvarii Nationale, cum era in fruntea revoltei cand Tiriac a venit la ARO cu cei de la Mercedes, cum jubila citind „Romania Mare” si se uita, ca la icoana, la fotografia lui Ion Iliescu. Atunci, asa zisa „democratie sociala” promovata populist de regimul post-Ceausescu i se parea a fi raiul pe pamant. Acum, dupa ce a vazut si altceva, si-a schimbat complet convingerile!
SPAȚIU PUBLICITAR
Dar de ce e Spania o tara normala si Romania nu? In fond, si ibericii au cunoscut decenii de dictatura, au revenit la democratie nu cu foarte multi ani inaintea noastra, iar in perioada interbelica, Spania, in ciuda faptului ca fusese putere coloniala, nu era o tara mai asezata si mai bogata decat Romania. Ba a cunoscut si un razboi civil devastator! Explicatia nu poate veni decat de la ideologie. Generalul Franco a promovat o politica fascista, la fel de monstruoasa si de detestabila ca si comunismul. Numai ca ea nu a eliminat proprietatea privata, nu a ingradit biserica (factor fundamental in educarea unei natiuni!), nu a egalizat fortat oamenii.
Asadar, dincolo de constrangerile politice, lumea de acolo si-a pastrat starea de normalitate. La noi, comunismul a facut exact pe dos, cu consecintele pe care le suportam si astazi. Au aparut astfel mutanti economici si sociali, adevarate malformatii, pe care le-a sintetizat poate cel mai bine filosoful Nicolae Steinhardt in trei fenomene. Primul e navalirea barbarilor, dar nu de pe alte continente, ci de jos in sus: derbedeii. Acestia au preluat locurile de conducere, avand putere de decizie si asupra ultimului pogon de pamant. Al doilea e ca prostii si ignorantii care au ajuns la putere, ca niste incompetenti ce erau, au incalcat orice lege naturala, economica si politica. Si al treilea ii considera cei mai vinovati pe oamenii cumsecade care, in loc sa se impotriveasca, au adoptat pozitii de expectativa, nu s-au implicat si s-au facut, in mod las, ca nu vad si nu aud ce se intampla.
Asadar, cand regele Juan Carlos a revenit in fruntea tarii reinstaurand regimul democratic, Spania nu avea rani economice si sociale majore. La noi, „democratia originala” promovata mincinos in numele celor multi, a continuat, sub o alta poleiala, vechile obiceiuri. Recititi fenomenele expuse de Steinhardt si constatati ca ele sunt valabile si astazi, dupa 20 de ani de la caderea lui Ceausescu! De aceea, comunismul a fost cel mai mare rau care i se putea intampla Romaniei. Unul mai rau si mai profund decat celalalt mare rau istoric, adica fascismul!