Sunt corupţi de diabolicul stat paralel sau fac parte din el – acesta a fost motivul invocat pentru care Dragnea şi-a decapitat doi premieri. Că un penal cu probleme de justiţie vrea să scape de puşcărie, prin modificarea unor legi pentru care are nevoie şi de un premier docil, avansează un astfel de motiv, este de înţeles. Halucinantă, însă, este uşurinţa cu care un întreg partid ia de bună o astfel de motivaţie, supunându-se, astfel, unui imens ridicol, şi acceptând ca România să fie supusă, de două ori, unei instabilităţi politice ce se repercutează direct în buzunarul nostru. De ce sunt ridicole acuzele lui Dragnea privind influenţa statului paralel asupra celor doi premieri lichidaţi? Doar câteva motivaţii…
1.Cu statul ăsta paralel, cu serviciile ăstea, cu procurorii şi ,,dujmanii poporului”, nu Tudose şi Grindeanu au fost la tăiat porcul, ci Dragnea. Cu toate acestea, Dragnea nu a fost asimilat cu omul serviciilor.
2.Ani întregi în fruntea Teleormanului, timp în care şi-a făcut o avere colosală şi afaceri care abia acum sunt descâlcite de către procurori, Dragnea a fost lăsat în pace. Naiv să fii să crezi că serviciile nu ştiau ce face onor baron Dragnea! Ştiau foarte bine şi cred că au trăit într-o frăsuială, într-o tovărăşală, într-o belfereală pe care nici Preafericitul Daniel cel în aur huzuritor nu a experimentat-o până în prezent.
3.Şi apoi, de ce ar trebui să-i fie frică PSD de servicii şi statul paralel? Din 1989 şi până în prezent, cine a avut mai multe mandate? Cât timp a stat PSD pe bară? Prea puţin! În rest, a fost în tot şi în toate. Pe mână cu serviciile, cu justiţiabilii, cu încuviinţarea lor, că altfel… nu se poate. Cu alte cuvinte, de ce le-ar fi teamă pesediştilor de încă un om al serviciilor infiltrat în partid, când, până în prezent, numai de ăştia au avut parte? Şi ei, şi toate partidele…
Vă întrebaţi, probabil, de ce serviciile îşi abandonează coconii ţinuţi în braţe atâţia ani, de s-a adunat ditamai praful pe dosarele procurorilor, după ce au furat împreună, ca la concurs. E simplu, trebuie să existe măcar acea impresie că am avea justiţie, stat de drept, democraţie. Să dăm şi noi bine în rapoartele de la Bruxelles. Să mai fie calmate frustrările prostimii care constată că, la atâţia ani de la Revoluţie, praful şi pulberea s-a ales de ţara asta. Şi încă ceva! Fireşte că cei din servicii, apăraţi, întrucâtva, de o oarecare imunitate, nu au stresul că pot fi treziţi, cu noaptea-n cap, de mascaţi. Politicienii, însă, au acest stres. Nesimţirea de netolerat este că aleşii noştri nu mai vor să mai aibă nici acest stres şi că vor să fure fără repercusiuni, iar asta nu poate fi tolerat de tovarăşii de prăduială. De aici şi conflictul, în momentul în care unui politician i se apropie laţul de gât: acesta trăieşte cu frustrarea că el este pedepsit pentru furt, în timp ce colegul… paralel, mai privilegiat, nu.
Acum, politicienii care au împărţit bunăstarea cu statul paralel, se împart şi ei în două categorii:
SPAȚIU PUBLICITAR
1.Cei care acceptă faptul că, o dată prinşi, e bine să se lase prinşi, să nu opună rezistenţă. În acest fel, colaborând fără să facă prea mare zgomot, au avut parte de nişte dosare cu te-miri-ce găinării gen… termopane, au făcut, acolo, până în patru ani de puşcărie, după care au ieşit liniştiţi, să se bucure de imensa agoniseală. Cei puţin mai şmecheri, beneficiari ai unor informaţii de mare greutate, au fost lăsaţi să se retragă din viaţa publică o perioadă sau din eşalonul I al politicii şi să se bucure de libertate.
2.Cealaltă categorie este cea a politicienilor care nu vor să se dea prinşi. Adică vor să fie şi plini de bani, şi şmecheri în libertate. Nu acceptă faptul că partenerii de şmangleală nu păţesc niciodată, nimic. Mai mult, le place atât de tare puterea încât nu mai pot trăi fără acest drog. Liviu Dragnea face parte din această ultimă categorie a celor care nu vor să se dea legaţi. Probabil că în culise se dau lupte crunte. Se dispută sfere de influenţă şi ani de puşcărie cu sau fără executare. Se negociază banul public, cine şi la cât să aibă acces.
Noi, ca nişte pioni ameţiţi în acest joc condus de o minoritate ticăloşită, suntem cobaii acestui experiment. Nişte cobai jalnici şi trişti, care ne adulăm într-atât de tare călăii încât am ajuns să ieşit pe străzi în numele lor.