Bitpress incerca sa afle cum evalueaza cititorii sai diverse aspecte ale vietii sociale, ce tip de atitudine au fata de ceea ce li (si ni) se intampla, de multe ori nu doar din vina celorlalti, ci si din vina noastra. Ca sa nu fie doar o contabilizare de perceptii, o astfel de cercetare evaluativa ar trebui sa se atraga in planul actiunii sociale o atitudine de tip prospectiv si chiar „proactiva” cum tind sa fie categorisite (cu termene imprumutate din tehnica). Faptul ca „patim” frecvent (sau chiar mereu) acelasi tip de „evenimente”, de cam de aceeasi statura, clasa si consistenta ar trebui nu numai sa ne puna pe ganduri ci sa ne mobilizeze, sa ne determine la atitudine, la actiune militanta.
Folosind mijloacele rapide ale informaticii avem posibilitatea sa evaluam aproape in timp real modul in care cititorii reactioneaza la materialele publicate, din ce zona geografica vin reactiile, cum pot fi cuantificate, cum pot fi eliminate aberatiile. Cercetand cifrele furnizate de vizitatorii activi ai site-ului nostru am aflat ca – in contrast evident cu triumfalismul pe care-l practica protagonistii si (in general) initiatorii actelor culturale din urbe (triumfalism mai jenant decat in epoca in care aceasta atitudine era impusa de oficialitati) – perceptia „beneficiailor actului cultural” este profund negativa. Astfel la intrebarea foarte clar formulata „cum caracterizati viata culturala argeseana?”, postata pe site de cateva luni, raspunsurile primite creioneaza o cu totul alta perceptie. Cele 140 de raspunuri primite pana azi (27 aprilie 2009) indica faptul ca aproape jumatate dintre respondenti considera viata culturala argeseana ca fiind ANOSTa. Pentru mai multa exactitate oferim evantaiul complet al raspunsurilor:
» PROLIFICA – 4,29%
» ANIMATA – 16,43%
» ANOSTA – 48,57%
» LIPSITA DE VALOARE – 14,29%
» APROAPE INEXISTENTA – 16,43%
Asadar, peste 2/3 dintre cei care au raspuns intrebarii relative la evaluarea (si valoarea perceputa) a nivelului activitatii culturale constata ca aceasta activitate este nestisfacatoare. Din pacate, activitatile culturale se desfasoara in mare masura pe bani publici iar perceptia celor care le organizeaza aduce mai degraba a auto-adulatie decat a spirit critic (si, in cazul banilor publici a simt civic). Pentru ca nu cred sa fi fost lansata vreo brosurica cu poezele sau glumite despre care sa nu se fi spus ca este geniala, nu e concert al filarmonicii despre care sa nu se spuna ca este „exceptional” „de exceptie”, „de top”. Ma intreb ce puncte de reper, ce termene de comparatie pot avea baietii astia (si fetelea astea), cu ce fel de axiologie la purtator masoara calitatea evenimetelor artistice.
Ar fi de adaugat ca selectivitatea lasa de dorit nu numai in cazul initiativelor culturale particulare ci si (sau chiar MAI ALES) in cazul institutiilor de cultura platite din bani publici. Faptul ca in institutiile culturale lucreaza foarte putini animatori culturali profesionisti, oameni cu studii de specialitate si apetit pentru cultura a adus Argesul sa catalogheze ca nemaipomenite fapte culturale niste evenimente de mana a doua sau publicatii care contin pagini cu adevarat jenante. Poate ca este explicabil de ce in Pitesti se citeste „poezie pentru pereti”. Sau poate ca ne mai trebuie 100 de ani pana cand parerile publicului si ale poetilor sa se apropie. Culmea ridicolului a atins-o saptamanile trecute propunerea ca – dupa recitalul de „poezie la pereti” – Pitestiul sa fie declarat „oras al poetilor”. Chestiune de logica juvenila, dar suntem la Pitesti in Arges, aici se inghite orice. Ca doar intr-o zona recunoscuta pentru furturile de piese auto si produse petrolifere am fost „judetul cinstei, onoarei si demnitatii socialiste”.
Cred ca ar fi de-a dreptul superfuu sa mai aduc in discutie raportul calitate/pret, al „marfii culturale” un raport cu valoare redusa pe-aici pe Arges in jos, pe frumosul sau mal drept plin de pavele rosioare si galbioare. Dar ar fi de-a dreptul binevenita o evaluare si eventual o reasezare pe criterii de pura competenta a celor platiti sa anime viata culturala a orasului. Asa ca macar sa nu adancim criza culturala pitesteana perceputa de publicul benefiaciar. Si mai ales sa schimbam oglinzile in care se reflecta producatorii de fapte culturale. Or fi si ele vechi, sterse si – mai ales – infidele, parsive.
