Ziarele si posturile TV romanesti abunda de stiri, comentarii, documentare despre ultimele ispravi ale violatorilor cu cetatenie romana exportati in Italia de un aparat de stat inconstient sau cel putin neatent la bunul actual cel mai de pret – imaginea tarii. S-au spus si s-au scris vrute si nevrute, s-a reactionat in fel si chip (mai ales emotional, visceral) la masurile de reprimare luate de autoritatile italiene. De parca n-ar fi normala lichidarea taberelor ilegale – adapost predilect pentru infractori, sau condamnarea cat mai rapida a violatorilor si hotilor recidivisti scapati de sub controlul autoritatilor, fie acestea italiene sau romane.
Sa subliniem ca normal ar fi fost ca infractorii romani sa „beneficieze” de interdictia de a parasi tara, procedeu la care recurg toate statele civilizate care nu-si propun sa exporte criminalitate. Si totusi in Italia, in urma cu doua saptamani, la 9 februarie 2009, dupa o prelungita coma a murit Eluana Englaro, o tanara femeie in varsta de 37 de ani. Putine au fost publicatiile sau posturile TV romanesti care au atins acest sensibil subiect, desi era un subiect important, referitor la viata si la moarte, la viata si la moartea oricarui om. Si mai ales la un tip de viata – coma vegetativa in care orice fiinta umana poate ajunge in urma unui accident sau a unei boli.
Luana Englaro, in varsta de 20 de ani, a intrat in coma vegetativa la 18 ianuarie 1992, dupa un accident auto. In 1993, dupa un an, starea creierului Eluanei se deterioreaza, trebuie sa fie alimentata artificial, e internata intr-o clinica din Lecco, apoi, in 1994, este transferata la o casa-sanatoriu aflat in administrarea calugaritelor misericordine. In lipsa oricarei perspective de insanatosire, in 1999 tatal sau Beppe Englaro cere in justitie permisiunea de a-i intrerupe fiicei sale alimentarea artificiala, cerere refuzata. Incepe o batalie juridica de 10 ani in care se pronunta pana si Curtea Europeana a Drepturilor Omului (la 22 decembrie 2008).
Din punct de vedere legal, alimentares si hidratarea Eluanei putea fi realizata. A mai fost nevoie de inca doua luni pentru a gasi un asezamant spitalicesc care sa accepte sa indeplineasca protocolul medical. Structura medicala care si-a asumat responsabilitatea a fost „La Quiete” din Udine, unde Eluana a fost transferata la 3 februarie. La 7 februarie alimentatia artificiala a fost intrerupta; se prognoza moartea Eluanei dupa doua saptamani. Guvernul Berlusconi si Popolo della Libertà incearca, printr-un decret, oprirea procedurilor medicale, se organizeaza demonstratii.
Pozitii extreme au fost exprimate de organizatiile catolice si de partidele de dreapta inclusive de berlusconianul PdL (Popolo della Libertà). Un titlu de articol este semnificativ: „O ard pe Eluana asa cum l-au ars pe Giordano Bruno. Cu aprobarea judecatorilor”. Batalia pentru a opri procedura de deconectare a Eluanei de la alimentare continua in presa si in piete. Apoi in toiul confruntarii (inclusiv fizice) din Senat cade stirea: „Eluana a murit la ora 20.10” („Nu a murit, a fost omorata”, „Eluana a fost eutanasiata” au scris ziarele a doua zi). Pentru Eluana batalia juridica era incheiata. Dar nu si pentru aproximativ alti 2500 de bolnavi in coma vegetativa, care se afla in Italia.
In ziua in care a murit Eluana, in Romania, unei tinere aflata de 7 ore in coma considerata ireversibila i-au fost prelevate cateva organe. Oare in toata Romania avem 10 bolnavi in coma vegetativa de mai mult de o saptamana? Chestie de evaluare diferita a vietii; si a mortii…
SPAȚIU PUBLICITAR
De mai bine de un an, atentia unui anumit public, din pacate numeros, este focalizata asupra avocatei Elodia Ghinescu, disparuta fara urma si asupra intelectualului domn Cioaca, un individ cel putin suspect. Atat de suspect incat ba a fost arestat, ba a fost pus in libertate din doar doua simple motive:
politistii nostri nu vor sau nu-s in stare sa afle ce s-a intamplat cu Elodia; procurorii nostri nu vor sau nu-s in stare sa intocmeasca un dosar credibil inatacabil, impecbil ca baza de lucru pentru un proces.
Ei, astia suntem, si din pacate nu mai avem scuza militienilor mosteniti de la Ceausescu. Nu, din pacate e vorba de tineri scoliti in celebrele universitati post-decembriste, unde examenele nu s-au luat, s-au cumparat. Ca sa citez un colaborator, recent absolvent al universitatii lui Gh. Barbu „nu stiu ce examen am, nici cu cine, stiu doar ca este un examen de 50 euro”.
Diferenta dintre Romania si Italia este cea de la Elodia la Eluana, altfel spus de la scandal la principii. Sa fie oare si din cauza ca italienii calca pe un pavaj din piatra cubica asternut acum doua secole, iar noi pe un pavaj din pavele chinezesti asternut in ultimul cincinal?
