Avem tot mai des motive sa ne comparam cu italienii, sa vedem cu ce-s mai breji decat noi, unde ne depasesc sau unde-i depasim. Este doar una dintre laturile celebrei competitii de data asta din interiorul UE.
Cu cateva saptamani in urma scriam ca „Diferenta dintre Italia si Romania este aceea dintre Eluana si Elodia”. Scriam si argumentam cu fapte. Ar trebui sa fie cunoscuta batalia de 17 ani pe care tatal Eluanei Englaro a dus-o cu autoritatile italiene pentru a pentru putea deconecta – in deplina legalitate – aparatura de ventilare, alimentare artificiala si hidratare care-i mentinea fiica intr-o viata vegetativa. Beppe Englaro a reusit, dar reusita sa a condus la o batalie legislativa in care majoritatea berlusconiana si catolica a impus in Senat un timp obligatoriu de 3 ani de mentinere in viata vegetativa a pacientilor aflati in moarte clinica. Ei bine, e ceva fata de cele cateva ore dupa care orice accidentat din Romania este abandonat de sectiile de urgenta ale spitalelor romanesti. Prin televiziunile romanesti preocupate de rating nimeni nu si-a pus vreodata acesta problema de viata si moarte sau de viata in apropierea mortii. In schimb, a existat o preocupare maladiva fata de disparitia Elodiei si mai ales fata de intelectualul si seducatorul sau concubin Cioaca.
De curand, de fapt chiar saptamana trecuta, premierul italian Silvio Berlusconi a inaugurat trenul de mare viteza (TAV) Milano – Roma care parcurge distanta dintre capitala Lombardiei si a Ligii Nordului – Milano si capitala tuturor italienilor – Roma in vreo 3 ore si jumatate. Trenul se numeste „Sageata Rosie”, semn ca macaronarii aia de dreapta care conduc Italia n-au alergii la culoarea rosie. Pus pe doborat recorduri, in ziua inaugurarii tronsonului cu premierul Berlusconi in cabina conductorilor (se vede ca disciplina muncii in Italia lasa in continuare de dorit) trenul si-a aratat muschii si suflul de alergator pe sine stabilind un record. A parcurs distanta de 632 km in mai putin de 3 ore, mai precis in 2 ore si 59 de minute.
Fiecare cu sageata lui, am putea emite un enunt pe post de judecata de (inestimabila!) valoare. Pentru ca daca Stevenson a „inventat” „Sageata neagra” cunoscuta de milioane de semeni de-ai nostri, daca italienii – mai precis compania feroviara de stat – au inventat „Sageata Rosie”, avem si noi, romanii „Sageata Albastra”. Nu stiu daca numele de „Sageata Albastra” constituie vreo inventie contemporana sau se trage de la faptul ca prin anii 30-40 exista un tren rapid care facea legatura intre Bucuresti si Constanta, un tren ale carui vagoane erau vopsite nu in traditionalul verde inchis, ci in albastru.
O astfel de sageata albastra trece si prin Pitesti. Sigur ca e departe de a fi „iute ca sageata”, distanta Bucuresti – Pitesti este parcursa intr-un timp dificil de admis pentru mileniul III: 1 ora si 40 de minute. Din pacate, pe Caile Ferate Romane progresul a fost – matematic vorbind – infinitesimal. Daca in 1910, calatorind cu doua trenuri personale, un pasager putea parcurge distanta Bucuresti – Campulung in 5 ore si 15 minute, in 2009 castigul de timp este de vreo ora. Cam asta ar fi progresul la o distanta rotunda de un secol distanta. Asta nu inseamna ca intotdeauna, prin Arges, trenurile au mers atat de incet. Prin deceniul 8 al trecutului secol, circula un acclerat cu care se ajungea de la Bucuresti la Campulug in mai putin de 3 ore… Pentru starea de dezastrul in care au fost lasate Caile Ferate Romane se cuvine sa le multumim si celebrilor ministri Basescu si Berceanu.
Avand in vedere asa-zisele strategii de transport ale guvernelor Romaniei mi-e teama ca inca vreo cateva decenii diferenta dintre Italia si Romania va fi data nu numai de problematizarea la nivel social a cazurilor Eluana si Elodia (mai dificil de cuantificat) cat de diferenta clara si neta dintre Sageata Rosie italiana si Sageata Albastra romaneasca. Un calcul simplu ne poate arata inapoierea tehnologica si – mai ales – manageriala…
