De când popii, în frunte cu capii lor preafericiţi, au transformat chemarea în profesie şi profesia în business, Dumnezeu a plecat din Biserică. S-a dus învârtindu-se! Pentru că Biserica a devenit ca templele în care odinioară Iisus a răsturnat tarabele cu afaceri popeşti. Zice Matei: ,,Iisus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: <Este scris: Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.>".
Pentru că le-a deranjat negoţul cu cruciuliţe, iconiţe, tămâie, candele, mirodenii şi altele asemenea, popii de atunci l-au vrut răstignit pe Iisus. Iar dacă Iisus ar intra acum într-o biserică, spre exemplu aia din Piteşti, de lângă Institutul de Proiectări, unde pe uşă scrie cu litere mari ,,Nu se permite accesul cu lumânări cumpărate din altă parte!”, şi ar dărâma chioşculeţul cu brelocuri cu Maica Domnului, cu calendare înfăţişându-l pe bietul Arsenie Boca, devenit cel mai în vogă obiect de negoţ, cu tămâie de la Muntele Athos ambalată la taica popa acasă, precis preoţii l-ar mai răstigni o dată. Şi de data aceasta s-ar asigura că ar muri definitiv!
Este clar că fără un Dumnezeu instituţionalizat, popii îşi pierd obiectul bişniţărelii lor deşănţate. Şi poate că nu m-ar deranja că vor să-l ţină legat pe Dumnezeu de chichineaţa lor împopoţonată cu turle aurite, dacă aşa-zisa Casă a Domnului nu s-ar fi transformat într-o ,,peşteră de tâlhari”. Dacă, pentru o secundă, preoţii s-ar opri în loc din goana lor nebună pentru a-şi amortiza investiţiile, pentru a-şi ridica viloaie şi a-şi cumpăra maşini de ultimă generaţie, dacă ar fi pentru o secundă sinceri cu ei înşişi, ar realiza că Dumnezeu nu ar sta o secundă în ,,Casa” construită, cică-se, pentru El. Pentru că e prea multă… mizerie. Mizerie care nu mai poate fi ţinută sub preş, pentru că omul vede şi… începe să se revolte. Pentru că s-a mers prea departe!
Aşa se face că, în ultimii ani, Biserica a scăzut serios în încrederea românilor. În satele lor cu dispensare insalubre şi şcoli ce riscă să se prăbuşească peste copii, au câte trei sau patru biserici. În oraşele lor cu străzi neasfaltate şi creşe insuficiente au cel puţin şase-şapte biserici. În municipiile lor cu spitale insuficient dotate şi fără centre sociale pentru cei aflaţi în nevoie au peste 10-15 biserici. Iar în Capitala lor se ridică, sfidător, Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai hidoasă reprezentare a lăcomiei şi infatuării.
Conştienţi de faptul că afacerile lor cu cruce-n frunte riscă să devină din ce în ce mai necredibile, prea-fericiţii au mutat Biserica pe Facebook. Iar prin intermediul reţelei de socializare, îşi popularizează faptele umanitare. Infime, pe lângă amploarea afacerilor pe care le deţin. Spre exemplu, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a ajuns să se laude cu o juma de plăsuţă cu haine şi o plăsuţă cu alimente oferită unei familii cu probleme. Păi ăstea nu reprezintă nici 0,0001% din valoarea Cadillacului lui ÎPS Calinic (dacă nu cumva, între timp, l-a schimbat cu altă maşină de lux)! Şi-au făcut capii bisericii argeşene, de-a lungul timpului, firmă de construcţii civile şi industriale, balastieră, fabrică de lumânări, înlocuită ulterior cu una de pâine şi pensiune de lux. Nici măcar pentru o clipă nu s-au gândit să ia exemplul celor câţiva preoţi adevăraţi din România, care au ridicat căsuţe pentru copiii instituţionalizaţi sau care provin din familii fără posibilităţi, pe care îi educă şi îi învaţă o meserie. Nicicând nu s-au gândit să deschidă şi ei o cantină în care ofere regulat o masă caldă nevoiaşilor.
Bogăţia şi opulenţa bisericilor creşte o dată cu sărăcia poporului pe care îl prosteşte. Este un paradox verificat de-a lungul istoriei iar istoria, după cum bine ştim, se repetă. Iar noi, din păcate, nu învăţăm nimic din asta!