Inevitabilul s-a produs. Elena Basescu a trecut de-a binelea din barca modei in aceea a politicii. A parasit un velier elegant si inca romantic pentru o motonava cam soioasa si cam jegoasa, cel putin pe-acolo prin camera masinilor pe unde se umbla cu combustibili derivati din titei. Este – vai! – o pierdere grea pentru lumea modei pentru care poate ar fi avut dotarea naturala necesara.
Tinerica, frumusica, dulcica, unduioasa, pletoasa si nu exagerat de mintoasa i s-ar fi potrivit de minune plimbarile pe cat-walk. Sunt sigur ca pe acele pasarele unde se prezinta palarioare, rochite, bluzite, fustite, gentute, chilotei si pantofiori fiecare pas al sau ar fi fost urmarit cu atentie, fiecare pirueta ar fi fost filmata, fotografiata, inghitita de privirile lacom-patimase ale privitorilor, fie acestia experti sau simpli spectatori. Putea sa accelereze, sa franeze, sa faca volte pe tocuri de peste 10 cm, sa pluteasca desupra capetelor multimii de gura-casca – pardon! – deaspura publicului avizat foarte atent la cum se mai leaga nodurile si panglicutele pe la Paris, Barcelona, Milano. Elena putea sa acopere aproape onorabil coperta unei reviste de profil. Probabil putea sa… multe altele… Treburi de-ale domeniului, nu ne bagam unde nu ne pricepem. Oricum, specialitati demne doar de nasul fin al unor cunoscatori. Altceva decat inghetata sau energia, ocupatii cu care a cochetat onor. familia prezidentiala. Ba chiar curat altceva.
Numai ca nu fu sa fie, iarasi si iarasi, noi romanii n-am avut noroc. Credeam ca nu se-nghesuie nimeni sa ne reprezinte in Parlamentul European ca pe-acolo nu se pot face afaceri ca-n tara, nu se pot folosi banii foarte publici in interese foarte, foarte private. Si iata ca vine o tanara voluntara care a mirosit si s-a dedulcit la „obositoarea” activitate parlamentar-europeana. Cine stie, i-o fi spus chiar mentora ei, ministrul Monica Iacob – Ridzi, ceva de felul: „du-te acolo fato, nu fi proasta ca nu-i mare lucru, doar ai vazut ce faceam eu, pana si una ca tine poate face fata!”.
Dupa o evaluare atenta a „succesurilor” inregistrate in PDL-ul lu’ taticu, partid care s-a dat peste cap si (la un elegant semn basescian) a trecut de la stanga la dreapta, Lenuta o fi ajuns la concluzia ca n-o mai incape cadrul stramt al politicii dambovitene, personalitatea sa navalnica are poate nevoie de orizontul larg al europenismului… Asa cum ii sta bine unei tinere lupoaice, nu s-a oprit undeva la nivelul unui biet oras de la mal de mare sau chiar de capitala extracarpatica. M-am mai linistit. Inca o tanara care-si descopera adevarata vocatie, generatie cea noua se descurca bine…
Un important intelectual roman – Sorin Alexandrescu argumenta cu probe de luat in seama ca la fiecare jumatate de secol romanii arunca si distrug tot ce au cladit si construit, ca se apuca de un nou ciclu reeditand – mai ales – vechile greseli. Remarca aceasta si fapta mezinei Basescu mi-aduc in minte fapte de-acum o jumatate de secol din vremea cand in ambitioase filme romanesti alaturi de mari actori ca George Vraca, Stefan Ciubotarasu, Iurie Darie, Gheorghe Dinica, Ilarion Ciobanu, Emil Botta, Emanoil Petrut aparea tanara Vasilica Gheorghiu, pe numele de afis – Lica Gheorghiu. Era fiica cea mare (nascuta in 1928) a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej conducatorul de-atunci al Republicii Populare Romane. Tatal sau o trimisese la Moscova sa studieze economia. O stiinta care i s-o fi parut arida asa ca a venit in Bucuresti pentru a deveni o diva a epocii. Evident lumea artistica era mai colorata, mai tentanta decat lumea contabililor (in epoca stiinta economiei se reducea la contabilitate). Aceasta tentatie irezistibila fata de a 7-a arta a condus la scaderea nivelului a doua filme cu care s-a cheluit mult: „Tudor” si „Lupeni ’29”. Ce-i drept pasiunea pentru film a Licai Gheoghiu a avut si efecte colaterale pozitive. Pentru a-i satisface capritul artistic tatal sau a construit (la Buftea) Studiourile Cinematografice Bucuresti, Bufteawood-ul romanesc in care s-au facut destule filme importante. Inutil de adaugat ca traditionala slugarnicie damboviteana a si premiat-o pe Lica Gheorghiu pentru „realizarile” sale artistice. Epoca de glorie a Licai Gheorghiu a fost efemera decesul tatalui, alungand imediat din jurul sau ceata de lingai gata sa-i duca trena si sa-i pupe condurii cat timp era fiica intai-statatorului comunist. Lica Gheorghiu a disparut din prim-plan, iar in 1987 a murit intr-un anonimat absolut.
In anii ’60 Lica Gheorghiu era numita PRINTESA ROSIE. Acum in 2009, in cu totul alte contexte politice, economice dar mai ales coloristice a aparut ELENA, PRINTESA PORTOCALIE. Ia te uita, iarasi ne-am up-datat!
