„Va veni o zi in care voi toti, francezi, rusi, italieni, englezi, germani, voi, toate natiunile continentului fara a va pierde calitatile distinctive si glorioasa voastra individualitate va veti strange intr-o uniune superioara si veti fonda fraternitatea europeana… Va veni o zi in care ghiulelele si bombele vor fi inlocuite prin voturi, prin sufragiul universal al popoarelor, printr-un venerabil arbitraj al unui senat suveran al intregii Europe… Va veni o zi in care aceste doua grupuri imense, Statele Unite ale Americii si Statele Unite ale Europei isi vor da mana pe deasupra oceanului si vor schimba produse, creatiile industriale si artistice, descoperirile… pentru fraternitatea oamenilor pentru binele tuturor…” spunea marele scriitor francez Victor Hugo la 21 august 1849, dupa acel an revolutionar 1848. dar Victor Hugo era un romantic, un visator, si visatorilor le sunt permise multe…
Felul (sau halul) in care a fost sarbatorita, sau (macar) amintita 9 Mai Ziua Europei, nu numai pe plaiuri mioritice fatalmente inclinate spre deriziune (si – mai nou spre – o hahaiala golaneasca si inestetica), dar si pe alte meridiane si paralele dovedeste oricui e dispus sa vada ca mai este mult pana la trecerea de la idee la fapta.
Sa pornim de la ideea ca Europa a fost mai intai (in dimensiunea mitologiei grecesti) o nimfa, o femeie atat de frumoasa incat l-a cucerit pe Zeus. Zeus, mai mare peste Olimp, dar suferind de slabiciuni lumesti, s-a transformat intr-un taur alb si a rapit-o pe aceasta frumoasa si imprudenta printeasa feniciana (fiica lui Agenor regele Tyr-ului) de pe una din plajele Sidonului. A dus-o pana in Creta (dupa alte versiuni au urmat alte trasee) si pe drum au fondat mai multe orase. Dupa ce a fost (bine) iubita de Zeus si i-a daruit 3 fii, a fost oferita de acesta ca sotie regelui Cretei. Asadar Europa a ajuns, din amanta a sefului suprem „doar” regina a Cretei… asa cum pana de curand pentru latino-americani tot ce era la rasarit de Viena era doar o padure neagra, pentru grecii antici Europa nu era inca un spatiu definit, era ceva nebulos, undeva la nord…
Este interesant faptul ca pentru prima data denumirea de europeni a fost mentionata in documente care se refera la batalia din 25 octombrie 732, de la Poitiers. Atunci (ne spun cronica lui Bede cel Venerabil si Analele din Metz), armata lui Carol Martel a infrant o expeditie maura pornita sa cucereasca Aquitania, si sa raspandeasca islamul in teritoriile francilor, dar mai ales pornita pe jaf. Corpul expeditionar maur condus de Abd al-Rahman, obisnuit cu victoriile facile era format din musulmani sarazini (arabi si sirieni) si berberi (recent islamizati) care se pare ca nu s-au prea inteles. Acestor trupe venind din Asia si Africa li s-au opus francii, soldati EUROPENI numiti astfel pentru prima data. E adevarat ca tot la Poitiers peste vreo sase secole (la 19 septembrie 1356) floarea cavalerilor francezi avea sa fie secerata de arcasii englezi in cursul uneia dintre bataliile cele mai sangeroase ale Razboiului de 100 de ani.
Pana la indraznetul demers al ministrului francez de externe Maurice Schuman care la 9 mai 1950 propunea o Comunitate Europeana a Carbunelui si Otelului avea sa mai treaca ceva vreme. si in pofida celor care au zambit definind proiectul lui Schuman ca fiind pur utopic, uniunea europeana a fost mai intai schitata, conturata, apoi chiar materializata. Ce-i drept cu birocratia aferenta, birocratie care-i demoralizeaza si-i descurajeaza pe multi europeni.
Dar mai mult decat simplificarea birocratiei si dinamizarea institutiilor este grav faptul ca mentalitatea si comportamentul de EUROPEAN sunt departe de a fi castigat batalia cu nationalisme si comportamente cu tenta medievala. Pentru ca daca in timpul celor doua batalii de la Poitiers amintite mai sus exista un anume tip de respect al adversarului, astazi cand cuvantul de ordine este autenticitatea simtirii, naturaletea firii si exprimarea fireasca a opiniilor am citit pe un blog francez un titlu cel putin ciudat: „Carol Martel se rasuceste in mormant. Poitiers are un minaret”. Sigur ca Poitiers este (sau poate fi) un oras simbol pentru oprirea invaziei musulmane in Europa de vest. Numai ca acest simbol apartine deja istoriei. In niciun caz nu trebuie (re)activat ca simbol al infruntarii a doua religii, culturi, mentalitati.
SPAȚIU PUBLICITAR
Din pacate exista indemnuri la actiuni care sa se opuna construirii si functionarii unui lacas de cult islamic intr-un oras-emblema pentru stavilirea inaintarii musulmane. Poate ca o democratie consolidata nu atrage automat renuntarea la cliseele religiilor antagoniste. Dar atunci ne putem intreba daca nu cumva esafodajul institutiiloreuropene a luat-o mult inaintea conceptiilor individuale ale europenilor. Ne putem intreba daca nu cumva NU-ul olandezilor si irlandezilor a fost o reactie fireasca a unor europeni constienti de defectiunilor sistemului. Ne putem intreba daca nu cumva o Europa in care avem sanse sa fim reprezentati de Elena Basescu si Gigi Becali poate fi un organism sanatos in care ne putem increde. si ne mai putem intreba a cui va fi Europa asta peste un deceniu? A noastra? Sau a lor?
