Poate ca mai sunt unii care-si mai amintesc de un film sovietic, de-acum (deja!) vreun sfert de secol, „Gara pentru doi”. Un film aplaudat pe toate meridianele, in care Ludmila Gurcenko oferea un adevarat recital de actorie stanilsvaskiana. In spatiul sovietic de atunci (la inceputul deceniului 9) garile erau inca puncte nodale ale vietii, iar trenurile un fel de globule rosii ale economiei care transportau pasageri si bunuri materiale potrivit cu interesele personale si sociale. Garile si trenurile erau spatii si mijloace in care se desfasura o importanta parte a vietii, cu bune si rele.
Si in spatiul romanesc pana prin anii ’80, trenul si gara au avut perioada lor de glorie. Cam pana prin 1970-1980, cand pedistante lungi se circula cu trenuri rapide cu viteze de 100 km/ora si garile erau obligate sa ofere spatii specializate pentru „mama si copilul”. Pentru cei tineri pare o poveste din vemurile cand trenurile cursa (locale) de navetisti incarcau si transportau lucratorii catre intreprinderile industriale din marile orase.
Apoi au venit ultimii ani ai erei Ceausescu, cand salile de asteptare si trenurile (tot mai putine) erau tot mai prost luminate, tot mai neincalzite si mai neingrijite. Degringolada caii ferate romanesti a inceput dupa1990, pe fondul debandadei legislative si a lipsei de reactie a organelor ordinii publice, atunci cand celebrul accelerat Bucuresti-Pitesti (cu plecare la 19.10 din Gara de Nord) era oprit de 5-6 ori prin tragerea semnalului de alarma de tiganii care voiau sa coboare exact la poarta casei pe la Matasaru, Cojocaru sau Fusea. Totul sub privirile celor cativa conductori, care acceptau situatia ridicand din umeri a neputinta. Cate o campanie insuficient sustinuta de tipul „cumpara-ti bilet!”, lansata de CFR, nu poate compensa lipsa de spirit civic a calatorilor si indisciplina functionarilor platiti pentru a asigura confortul calatorilor.
Apoi „izbucnirea" initiativei particulare si lipsa unor reglementari clare dar mai ales dezinteresul unor autoritati usor coruptibile si prea putin decise sa aplice legislatia, au condus la declinul accentuat al transportului de calatori pe caile ferate si la impunerea ca solutie salvatoare a transportului cu microbuzele. Nu conteaza faptul ca de obicei conditiile de transport amintesc de preistoria transportului auto pe meleagurile argesene. Nu conteaza faptul ca transportul cu microbuze intre Bucuresti si Pitesti se face in afara oricaror conventii civilizate, nu exista un orar, exista doar BUNUL PLAC AL TRANSPORTATORULUI. Care transportator pleaca doar atunci cand vehiculul este incarcat la capacitate si chiar ceva peste… se mai aseaza un scaunel, doua.
Despre bilete n-are rost sa mai aducem aminte, sunt bucatele de hartie care alimenteaza birocratia si incurca fara vreun rost treaba, asa ca in general nu-si mai pierde nimeni timpul sa rupa hartiute. Pe scurt, nu se mai dau decat daca vreun calator care intentioneaza sa deconteze insista cu nesimtire, atragandu-si – pe buna dreptate – cate o privire reprobatoare si ceva mormaieli de aceeasi natura ale conducatorului auto. Intr-o lume in care se joaca pe cartea eficientei economice si a corectitudinii, romanii continua sa aleaga cu incapatanare solutia ineficientei care lasa posibilitatea imbogatirii ilicite a unor intreprinzatori si oarece sanse pentru castiguri colaterale diferitelor autoritati dispuse sa inchida ochii la matrapazlacurile soferilor. Desigur la declinul transportului de calatori pe cale ferata a contribuit din plin calatoria fara bilet, „transportul cu nasul” forma practicata indelung si stimulata chiar de unii dintre functionarii cailor ferate romane.
Pare a fi lucru de mirare sa afli ca in tari europene dezvoltate ca Italia, Franta, Spania, Olanda transportul calatorilor pe distante lungi se face cu numai cu trenul, iar pentru navetistii care vin zilnic sa lucreze in metropole exista multimi de trenuri locale. De exemplu in Italia, intre Milano si Torino circula la fiecare ora (pe toata durata zilei si in ambele sensuri) cate un tren personal (inter-regional) de vreo 10 vagoane. Asta, pe langa alte trenuri regionale si rapide. Este adevarat ca nu circula microbuze, pentru ca sunt ineficiente, poluante si scumpe in raport cu transportul pe calea ferata.
SPAȚIU PUBLICITAR
Diferenta este ca pe acolo exista unii care mai si gandesc si altii care aplica exact si corect legile concurentei economice. Incapacitatea crasa a „clasei politice” care a guvernat Romania din 1990 a condus la prabusirea transportului pe calea ferata, iar consecinta directa a acestei stari a fost abandonarea unor linii de cale ferata, ruinarea fizica a infrastructurii, reducerea vitezei de transport. Toate aceste efecte ale delasarii si incompetentei devin cauze care conduc la reducerea competitivitatii tranportului pe calea ferata. Adica exact ce si-au dorit asa-zisii „intreprinzatori” imbogatiti in timp record prin evaziune fiscala calificata si practicata in forma continua. Din pacate urmand trendul nefast al abandonarii transportului ieftin pe calea ferata vom imbogati niste speculanti ordinari si vom transforma garile in muzee in aer liber. Proces aflat de cativa ani in curs de desfasurare sub nasul nostru (dar mai ales sub nasul autoritatilor statului nostru) pe calea ferata istorica Pitesti – Curtea de Arges.
