Intr-un interviu, vestitul editorialist Cristian Tudor Popescu spune:
,,Imi place sa ascult oameni care nu au cultura, care nu sunt rafinati, care vorbesc de acolo, din asfaltul mintii lor, si uneori spun lucruri cutremuratoare. M-am plimbat o jumatate de ora nauc, pe malul lacului Herastrau, dupa o fraza auzita de la un ins care isi bea berea, se uita in gol, nu era infectat de cultura in niciun fel. Un ghiolban perfect. Si acest om pronunta la un moment dat urmatoarea replica: “Unul cand trage sa moara, altul scula i se scoala”. Formularea este batuta in diamant. M-a naucit. Daca ar fi fost sa pun in gura unui personaj, ca scriitor, replica asta, m-ar fi trecut sudori de sange. Ce era omul ala? Era natura care cuvanta.”
Mi se pare cam mult, Mestere, si de vina pentru aceasta exagerare va fi fiind asfaltul bucurestean. Vorba naturii dumitale este doar o adaptare a unuia agatat de cinzeaca, sa nu cada in hauri metafizice, ca Dumneata, adaptare a zicalei: ,,Tara arde si baba se piaptana!”
Dar, vrem nu vrem, C.T.P.-ul are crampe metafizice, si ele musai trebuie cunoscute de tot natul! O saptamana daca va da lumea orasului pe lumea taranului, asa cum este ea, aproape destructurata de comunism si de anii ce au urmat acestuia, C.T.P-ul va observa ca imensele sale purcoaie de editoriale au la baza o realitate inventata de el, o realitate legata cu putine fire de viata reala, adevarata.
Poporul are mult mai multe si mai dense expresii, care definesc raporturile lui, mai toate buimace, cu o ordine mereu caduca, facuta pentru interesele venale ale unei minoritati arghirofile. Acelasi popor a mai dat un tezaur de vorbe care fixeaza aporiile lui ancestrale, si de o perenitate paguboasa.
Insi, precum C.T.P., nu fac decat sa treaca pe langa adevaratele probleme ale unei populatii, pe care politicienii, teoreticienii si scriitorii o vad natiune. Spun populatie pentru ca adevarata si organica nastere a unei natiuni a fost intrerupa chiar dupa realizarea marii Uniri din 1918 si dupa. Intrerupta de profitorii de dupa Primul Razboi, de miscarile nationaliste extremiste, devenite hoarde punitive, nascute ca replica la politicienii deveniti profitori. Procesul de definire ca natiune a mai continuat, paradoxal, in timpul dictaturii carliste – 1930- 1940 – cu toate framantarile din epoca.
La asta ar trebui sa reflecteze intelectualii nostri, si la multe altele.
Spune Blaga: „A trai in sat inseamna a trai in zariste cosmica si in constiinta unui destin emanat din vesnicie."
Asta, spusa asta, poate este valabila in dimensiune metafizica, in atemporal. Bine l-au mai definit pe taran, adica pe omul cu problemele lui, si Liviu Rebreanu, si altii. Cu toate astea, Omul Roman, ca sa-l citez pe Rebreanu, ca realitate sociala, daca n-a fost parasit cu totul, s-a tinut cont de el doar ca de un termen al unei ecuatii, al unei formule de calculat profitul unor zevzeci iuti de mana, versati in manipulare.
Tara asta, mosita de capriciile celor puternici din preajma, de accidentele lor politice, si de o familie de nemti providentiali, nu va fi niciodata salvata sau ameliorata in nevoile ei de un ins care a batut 20 de ani apa in piua, cum a facut C.T.P., ca sa intalneasca, dupa ce a trecut binisor de 50 de ani, chiar ,,natura cuvantatoare!"
,,Omul roman” nu va fi niciodata racordat la Cosmos cata vreme viata lui toata este prizoniera gandului si grijilor pentru ziua de maine. Pana si in rugaciune, mult abuzatul om a ajuns sa amestece materia cu duhul. Sunt sigur ca, din cand in cand, bietul de el constientizeaza eroarea asta si se cutremura de becisnicia in care a fost adus de vremi si de mai marii acestora. Ma tem ca Blaga a fost cu totul acaparat de o filozofie poetica, ori va fi fost rapit chiar de speranta.
El, „Omul Roman” trebuie sa devina o realitate de care sa se tina cu adevarat cont. Romanul trebuie sa devina o realitate SOCIALA in CONSTIINTA politicienilor. Sociologii, etnologii, istoricii, savantii, Academia Romana, oamenii de cultura, trebuie sa iasa din marasmul studiilor si comunicarilor sustinute intr-un festivism mucegait. Trebuie declansat un puternic curent de opinie, unul devastator. Putem merge chiar la Uniunea Europeana, sa ne reclamam politicienii ca pe unii care sunt adevaratii dusmani ai tarii. In sprijinul acestei idei avem cel mai mare aliat – REALITATEA!
Curand vin alegerile pentru Parlamentul U.E. Ni se mai coace inca o farsa si nici nu banuim ca o putem dejuca neprezentandu-ne la vot. Pentru mai marii Europei, una ca asta ar fi un semn de intrebare cat Romania de mare.
Din nefericire, realitatea ultimelor luni, promisiunile gaunoase facute in campania electorala, fara acoperire, de mai toti politicienii, ne fac sa spunem, fara a gresi, ca acesti gugumani care ne conduc au amanetat, fara frica si mustrare de constiinta, de unde asa ceva la ei?, aproape tot viitorul acestei tari.
Cum de este posibil asa ceva? Simplu ! Cei cu minte ceva mai multa haladuiesc prin turnurile de fildes, ca umbra lui Hamlet batranul. Altii dau nas in nas cu natura care cuvanta, dupa o bere.
,,Pentru ca raul sa invinga este suficient doar ca oamenii buni sa nu faca nimic! “
Dureros adevar in cuvintele de mai sus, nu-i asa?! Mai toti am devenit gazde bune lenei, ignorantei si indiferentei. Nu facem nimic, locuim intr-un lamentor.
Solutia se afla in imnul de stat, in primele lui cuvinte.
