L-am văzut aseară la Realitatea TV pe Vasile Dîncu, un om care mie nu mi-a spus nimic niciodată, nu ştiu dacă din cauză că a fost discret, sau pur şi simplu nu a făcut nimic să-mi atragă mie, simplu muritor, atenţia.
Aseară era, însă, fericit! Am crezut că a câştigat la loto, că i-a născut nevasta după zeci de ani de încercări semi-erecte, că i-a intrat copilul la Harvard, că nu-l mai pârăşte amanta nevestei, că i-a trimis mătuşa din America 10 milioane de dolari, că descoperise leacul împotriva mahmurelii (motiv de Nobel pentru medicină, nu?), că Guvernul din care făcuse parte până cu o oră în urmă lăsase în urmă o ţară prosperă şi un popor fericit, că reuşise, politic-profesional tot ceea ce nu reuşiseră predecesorii lui timp de 27 de ani, că, că, că…
SPAȚIU PUBLICITAR
Am aflat, însă, în scurt timp, motivul fericirii ipochimenului. Era fericit fiindcă se bucura de primele ore de libertate! Aţi citit bine, se bucura omul de libertate, după ce fusese ţinut cu forţa în funcţia de vice-premier de un popor care oricum nu-l merita…
Şi ia zi-ne, măi Vasile, unde făceai duş, unde făceai pipi, cu câţi dormeai în pat şi de câte ori ţi-a alunecat săpunul în tot acest timp în care Guvernul din care făceai parte era, de fapt, chinul vieţii tale, încercarea la care destinul te-a obligat, ia zi, mutilatule, sacrificatule, eroule, zi-ne, te rugăm frumos, prin câte chinuri ai trecut tu să salvezi un popor care lenevea, în timp ce tu, minunatule, nu dormeai nopţile şi-ţi ispăşeai pedeapsa, iţi duceai crucea de a-i arăta vulgului nerecunoscător calea dreaptă?
Aşa, însă, e mai simplu să-l înjuraţi pe Dragnea şi pe cei care l-au votat. Nu-l mai înjuraţi pe Dragnea, e păcat să-ţi înjuri creaţia. Cu atât mai mult cu cât, toată viaţa voastră politică e sinonimă cu impotenţa.
Mai citeşte şi