Cand ne-am intalnit ultima data, isi facea bagajele pentru Italia. Dar a trecut o luna de atunci, azi e in Olanda, mai ieri era prin Israel. De cate ori pleaca undeva, isi face bagajele cu aceeasi obisnuinta a lucrurilor repetate taraneste de parca ar fi sa se duca la moara, la povarna sau la padure la lemne. De fapt mai avea niste prune de adunat pentru tuica. Dar puteau sa mai rabde un bob zabava. De la o vreme, plecarile lui sunt mai scurte si mai dese, nu se mai intind pe ani de zile, face ce face pe acolo si se intoarce acasa, in casuta lui dintr-o margine a orasului Curtea de Arges, care aduce a sat de sub poale de padure.
Nici o problema in legatura cu calatoria. Are mai multe ore de zbor decat un pilot de cursa lunga care trage la pensie: Statele Unite ale Americii, Noua Zeelanda, Olanda, Germania, Japonia, Austria, Polonia, Spania, Finlanda, Canada, Singapore, Malaezia, Ungaria, Franta, Slovacia, China… Greu sa gasesti o tara in care sa nu fi calcat. si nici nu se teme ca va fi privit chioras sau va fi huiduit ca Mutu in timpul meciului, el tine drumul direct la universitatea din localitatea unde este invitat de onoare. Griji de acasa nu are sa duca pentru ca a cules rosiile si castravetii si ardeii, varza mai creste pe cotor, iar crizantemele si tufanicile se rasfata in lumina soarelui de toamna.
Dar se porneste pentru o clipa, se indreapta de sale si parca de peste gard, parca din drum se aude un glas: „Ba, Gheorghe, ai sa-mi zugravesti si mie o cruce”.
Zilele trecute a fost la Cicanesti. O face de cate ori se afla in tara. Sa se mai intalneasca cu oamenii din sat. Sa mai paseasca pe locurile unde s-a ridicat pentru prima data in picioare. Sa mai aprinda o lumanare la mormintele parintilor sai care s-au stins unul dupa altul la numai cateva luni. Ca sa nu-si piarda amintirile si copilaria.
Cimitirul de la Cicanesti poate sa fie comparat cu cel de la Sapanta. Cineva a avut grija sa nu-i lase pe cei dusi de pe lumea asta sa se piarda in uitare. Pe fiecare cruce e o mica poveste scrisa si pictata. Scriitor si pictor de cruci, taranul Vasile Paun. Care nu invatase de nicaieri aceasta meserie, dar dorea s-o lase mostenire fiului sau. Care, in copilarie, parea sa aiba aceeasi soarta. A pascut vitele pe dealuri si prin poienile de padure, intra in jocurile de copii, dar de multe ori isi insotea tatal cand scria si picta cruci si isi vara si el degetele in ulcelele cu vopsele. intrebat de unul, de altul, de invatator ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare, zicea ca scriitor si pictor. Pictor n-a ajuns, dar a publicat o biblioteca de carti de stiinta, de popularizare si chiar de literatura beletristica. Nu din lumea satului, ci din mediile academice internationale din care face parte.
I se intampla cateodata, cand isi face sau isi desface bagajele, cand se afla in avion pe deasupra oraselor, muntilor si oceanelor, cand urca pe podiumul catedrelor universitare, cand intra pe poarta academiei, sa se intrebe cine ar fi fost el daca n-ar fi cine este. Daca ar fi ramas, adica, in satul lui, cu primele sase-opt clase, ca atatia alti copii. Fara indoiala ar fi unul dintre satenii cei mai rasariti. Poate baci la stana, poate patron de o mica afacere rurala, poate chiar primarul comunei, mai sus nu, pentru ca nu s-a vazut in tranzitia asta vreun taran autentic in parlament sau macar in consiliile judetene. Mos Ion Roata a murit demult – fie-i tarana usoara. Sau poate ar fi scriitorul si pictorul crucilor din cimitir. „Ba, Gheorghe, ba… ”
Fata in fata, Gheorghe Paun care ar fi fost si Gheorghe Paun care este. Isi intind mana, ca la orice intalnire intre barbati. Amandoi au bataturi in palme. Pana aici, nimic deosebit. Alte semne dupa vorba, dupa port? Pe cel care este imbracat in blugi, cu un sacou de serie, fara cravata, ai putea sa-l iei de slujbas la primarie sau alt functionar al statului. Sau orice om de pe acolo, pentru ca nici pe ulitele Cicanestilor nu mai umbla barbati in opinci si in itari. (Numai niste domni de prin Bucuresti care se dau drept reprezentanti ai taranimii mai pozeaza prin afisele electorale cu incaltamintea traditionala. Gheorghe Paun, cel care este, nu face parte dintre ei, cu toate ca a avut destule oferte. A tot stat deoparte ca multi alti intelectuali.) Celalalt Gheorghe Paun, cel care ar fi fost, poate ar fi acceptat sa intre in partidul comunist, ca astia aveau nevoie si de minti istete. Sa fie promovat sef de atelaj, sef de brigada, sef de grajd, socotitor, magazioner la C.A.P., daca ar fi fost asa ceva in comuna lui, sau padurar, de unde se mai putea ciupi cate ceva, iar acum si-ar astepta pensia pe care s-o dumice in araturi, in lemne de foc, in painea zilnica. si ar mai castiga cate un banut din scrisul si zugraveala crucilor. S-ar fi insurat cu o fata din vecini, ca e bine sa pasti iarba cunoscuta.
SPAȚIU PUBLICITAR
Chiar se afla la cateva case una frumoasa, harnica, care si ea tragea cu coada ochiului spre el. si ar fi avut si niste copii pe care s-ar fi caznit sa-i dea la invatatura, nu numai ca sa ii scape de muncile grele ale pamantului si de nevoi, dar si pentru ca ar fi avut prea multa minte care nu trebuia sa ramana nefolosita. si poate ca ar fi multumit. Fericit – nu! Fie numai pentru ca vorba asta nu prea face parte din vocabularul taranilor de azi.
Gheorghe acela, care inca nu se desprinsese, participa si el la jocurile copilariei, ca toti baietii din sat, ba chiar devenise un mic lider al pustimii: „De-a puia – gaia”, „De-a v-ati ascunselea” („Cine nu e gata il iau cu lopata”), „De-a uliul si porumbeii”, „De-a veverita”, „De-a iapa chioara”, „De-a poarca, leapsa, lapte gros, capra pe sarite”… Dar isi avea unul al lui, numai al lui, in care nu se amesteca nimeni. Jocul cu numere. stia sa numere pana la o mie inainte de a implini trei ani. Toata lumea se mira ce minte are copilul asta. Avea. Dar nu era numai atat. El nu memora mecanic o mie de numere in succesiunea lor. Chiar la varsta aia descoperise smecheria ca este suficient sa stii sa numeri pana la zece ca sa poti sa numeri pana la oricat. (Mai pui o cifra acolo, inainte de zece, de suta, de mie, de zece mii..) insa nu s-a oprit la atat. Devenise pentru el patima sa cunoasca lumea prin numere.
Acolo, intr-un colt de sat. Cate ulite, cate case, cati oameni, cate oi, cate gaini, cati pomi… Ar fi numarat si ulucile gardului si frunzele din copaci si pasarile in zbor, ba chiar s-a apucat sa numere stelele pe cer. si din aceasta realitate vazuta cu ochii a trecut usor in lumea abstractiilor. Tot cu numere. Cum se aduna ele, cum se scad, cum se inmultesc, cum se impart… Intrase in imparatia numerelor, ca un vrajitor, inainte de a sti ca a existat candva domnul Pitagora. Ce s-ar fi intamplat cu copilul acela daca ar fi ramas acolo in sat? Cati pui de tarani, atinsi chiar de aripa geniului nu raman azi pierduti in turma celor condamnati la ignoranta?
Visul lui Gheorghe Paun cand a plecat la facultate era sa se intoarca profesor la ei in sat, unde sa ramana pana la adanci batraneti. Unul dintre taranii luminati. Ce mai contau olimpiadele scolare de pe vremea cand era elev la Liceul Vlaicu Voda din Curtea de Arges, rezolvarile de probleme din culegeri si din gazeta de matematica, problemele pe care el le concepea? Il chema glasul pamantului.
Dar hazardul a facut ca la universitate sa fie studentul lui Solomon Marcus, cel care pentru prima data intra masiv la noi cu matematica in lingvistica, sau cu lingvistica in matematica, ceea ce deschidea drumuri noi pentru studierea limbajelor naturale si promovarea celor artificiale. Flacaul din Cicanesti este de-a dreptul fascinat. si aicea este ultimul hotar in care se desparte de cel care ar fi fost. La randul sau, profesorul descopera in el un discipol de mare viitor.
La numai 27 de ani, cand fostii lui colegi se prezentau la concursul de definitivat pentru a se stabili pe o catedra de o scoala de tara, el isi ia doctoratul cu teza Simularea unor procese economice cu ajutorul teoriei limbajelor formale. Desi angajat initial la C.E.P.E.C.A., ataca si cercetarile in semiotica, inteligenta artificiala, lingvistica computationala, calculul cu membrane, teoria limbajelor formale si in multe alte domenii. 500 de articole in reviste de specialitate in tara si strainatate, citat in peste 3000 de lucrari ale unor autori din toata lumea, preda la universitati din Finlanda, Germania, Italia, Spania, semneaza zeci si zeci de carti in colaborare sau sub nume propriu, in publicatii in toate limbile de circulatie universala, in edituri din Bucuresti, Berlin, Heidelberg, Boston, Beijing, Tokio, Singapore, Sevilia, Viena, etc.
Pe urmele cartilor sale, care au semanat tot pamantul, bate el toate meridianele si paralelele globului, de la un cap la altul, invitat la simpozioane, congrese, sesiuni academice, prelegeri universitare… Ar fi putut sa se stabileasca in Bucuresti, in alt mare oras al tarii, oriunde il lume, dar el trage mereu aici, unde isi pune la naftalina toga de academician ca sa isi cultive mica gradina de pomi, de zarzavat, de flori si sa lucreze in atelierul de tamplarie de la demisolul casei sau in camera cu computere. Nu este un lup singuratic. Doamna Ana, fosta fata din vecini, azi profesoara de chimie la Liceul Grigore Moisil din Bucuresti, ii este tovarasa de viata. Cei doi fii, amandoi doctori in stiinte, traiesc in America, dar se intereseaza sa se intoarca si ei in tara, cu nepoti cu tot.
Dar academicianul Gheorghe Paun nu isi traieste zilele in turnul de fildes. Dimpotriva, se implica in toate treburile comunitatii. Initiaza si coordoneaza activitati civice, precum Clubul iubitorilor de cultura, face polemica in presa locala. Nu spun ca face bine sau rau. Eu sunt povestitorul, nu judecator. Dar nu pot sa nu semnalez ca in orasele acestea mici si mititele forumul se transforma de multe ori in maidan, cu cleveteli, galceava, barfe, vanitati, invidii, eforturi consumate inutil. Va reusi el, academicianul, matematicianul si intelectualul de renume cu adevarat international sa armonizeze aceasta fojgaiala, sau se va lasa ispitit, manipulat? Unii chiar se gandesc sa-l dirijeze spre primarie. Ar fi primul academician primar din istoria acestui judet, poate si a tarii. Dar, poate, si un loc unde ar putea sa se compromita definitiv. Daca tot ar fi in stare sa-si asume un asemenea risc, nu s-ar cuveni decat la presedintie sau la guvern, unde lipsesc cu desavarsire precizia si rigoarea si domneste buimaceala.