Republica lui Caragiale
Am fost ziarist aproape douazeci de ani si-mi dau seama acum ca n-am inteles nimic din ce se intampla in tara mea. Mi-am fixat principii, reguli. Sa nu comentez hotararile justitiei! Imi impuneam. Si nu le-am comentat; pana mi-am dat seama ca am fost un dobitoc, onorata instanta!, magistratii nostri fiind, in mare masura, prosti, rai si corupti pana-n maduva. Sa nu intervin in campaniile electorale, sa nu influentez votul, mai ales daca nu am informatii verificate nu din doua surse, dar din saptezeci si sapte! Prost am fost. Reguli? Sa nu dau de inteles politistului, omului de afaceri, judecatorului ca as putea sa interpretez aia, asa, pe cealalta tot asa, ca ma-ntelegi…
Ei bine, acum descopar ca regulile acestea sunt pentru un Candid al lui Voltaire traitor intr-o lume utopica si nu in Romania zilelor noastre. La noi, sunt codri mari de brazi, iar jurnalistul Bogdan Chireac castiga zeci de milioane de euro din tranzactii cu Armata Romana, ceea ce nu-l impiedica sa dea lectii de moralitate la Tv, ca un formator de opinie ce e.
La noi, sunt si campuri de matase, iar Sorin Rosca Stanescu santajeaza si el de la directori, procurori, primari si pana la presedintele tarii. La noi, procurorii – cica, apolitici – se implica in campania electorala scriind carti de dezvaluiri ale dosarelor pe care trebuia sa le rezolve in Parchet. La noi, atatia fluturi sunt si sindicalistii de la Metrou fac greva cu cateva zile inainte de scrutin, pentru a favoriza un candidat si a-l infunda pe altul, fara sa conteze blocarea Capitalei care si asa e vai de mama ei… La noi, sunt cantece si flori, dar serviciile secrete inregistreaza convorbiri private pe care le dezvaluie la televizor pentru a influenta direct votul.
Cu energia care se consuma in aceasta campanie plus banii aruncati fara mila s-ar putea pune in miscare toate centralele nucleare de pe glob. Se impune dar o intrebare din sport: ce pret are o victorie obtinuta cu orice pret? In cazul de fata este vorba de victoria pentru Cotroceni. Nu cumva, ca-n poezia lui Goga din care am tot citat si parafrazat mai sus, nu cumva, zic, „desertaciunea unui vis noi o stropim cu lacrimi”?
