Ce simplă e democraţia! Te doare capul! Cetăţeanul Klaus Werner Iohannis a avut acum câţiva ani şapte case la Sibiu, în centru. Ca să rupă sintagma "Năstase patru case!" Pe când era primar sas al Sibiului, dl. actual preşedinte a mai pierdut o casă într-un proces şi n-a mârâit (nu ştiu cum se spune în germană). Acum câteva luni, o casă aflată la câteva sute de metri de Primărie, casă ca o găină cu ouăle de aur, închiriată unei bănci care plătea o chirie familiei Iohannis peste două salarii medii pe economie, a fost retrasă de o Curte de Apel familiei printr-o hotărâre definitivă, irevocabilă şi definitivă. actele fiind false, Şi totuşi, preşedintele are parte de o înaintare extra-extra-extraordinară.
În România, ca urmaşă democratică a democraţiilor europene, în mod normal, ce e definitiv, irevocabil şi executoriu în materie de hotărâre judecătorească este exact în aceşti tremeni. Ei bine, nu! Dl. Iohannis zice că nu e bine. La o hotărâre definitivă, irevocabilă şi executorie, dl. preşedinte zice că să se strămute procesul la altă Curte de Apel, pentru că cea care a hotărât definitiv nu e independentă. După ce dl. Preşedinte declarase că CSAT, prezidat de Domnia Sa, a hotărât că nu există judecători – ofiţeri acoperiţi şi că toţi judecătorii sunt independenţi. Mă rog, în afară de cei de la Curtea de Apel Braşov care i-au dat o sentinţă defavorabilă.
Dl. preşedinte vrea să-şi apere cea de-a şasea casă, care nu-i foloseşte la nimic, mă rog, doar la mulsul unor mii de euro. Azi-dimineaţă, mergând prin nămeţi spre serviciu, auzeam un reportaj radio în care un bărbat şi cu cele două fiice ale sale dormeau în stradă, la minus 20 de grade Celsius. Omul îşi pierduse un modest apartament printr-o hotărâre judecătorească prin care două bătrâne din Germania de câte 90 de ani îşi revendicaseră acel apartament în care nu vor reveni niciodată, niciodată. Pe aceştia cine-i apără? Le acceptă Livia Stanciu strămutarea la tribunalul prietenos care să le lase micul apartament?