Nu stiu de ce iubea boii si ura caii Partidul Clasei Muncitoare aflat la putere la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului trecut. Poate pentru ca boul, desi are limba lunga, nu poate sa vorbeasca si trage la jug fara sa carteasca, lasandu-se condus numai cu vorba si cu biciul, fara haturi, fara frau… Pe cand calul putea sa-si arunce din sa calaretul strain sau natang, ba sa mai si dea din copitele potcovite.
Adevarul adevarat este ca obsedantul deceniu a fost fatal si pentru cai. Chiar printr-o directiva a unui congres, septelul cabalinelor a fost exterminat pana la limita disparitiei.
SPAȚIU PUBLICITAR
Calul… Cel mai nobil animal. Cel mai bun tovaras al omului in lucrarea sa de transformare a lumii. Pe spinarea lui sau trasa de el a fost raspandita civilizatia inca din zorile sale pana la inventarea motorului. Secole si milenii in care filosofia, stiintele, artele nu ar fi putut sa cucereasca planeta. Pe vremea cand singurul mijloc de transport era animalul, cand singurul combustibil eram iarba si graunta, singura forma de poluare, mirosul de balega. si asa pana mai deunazi, Goethe si Voltaire, Napoleon si alti fauritori de istorie nu se deplasau pe distante mai mari decat calari sau in calesti.
Dar sa ne intoarcem pe meleagurile zilelor noastre. Cu o furie dementa comunismul a dus o lupta apriga impotriva bietilor cai ai sarmanilor romani. impuscati, taiati, omorati cu batele, mai rar cu injectii letale, erau fierti in cazane pentru hrana porcilor sau aruncati in gura acestora dupa ce erau jupuiti fara nici o alta preparatie. Ca sa nu-i predea pe mana acelor macelari taranii isi lasau caii slobozi sa rataceasca pe campuri si prin paduri, pe jumatate salbaticiti, sa se descurce cum pot, mai bine sa-i manance lupii decat sa se incarce de pacate stapanii lor. Ce scriu aici nu e literatura. Sunt fapte adevarate si se mai pot gasi, desigur, destui insi care sa depuna o marturie.
in aceasta imprejurare a aparut si activitatea de comert cu carne de cal. Lucru inedit in tara noastra, unde nu s-a mancat niciodata carnea acestui nobil animal. S-au infiintat abatoare de cai, pentru export, mai ales in Italia, pentru fabricile de salam…
Dar in deceniile aberante, care au urmat celui obsedant, fara a se reveni asupra directivei initiale de exterminare a cailor, partidul a lasat-o mai moale. „taranii cooperatori” s-au intors la atelajele cu cai, s-au revigorat hergheliile de prasila, au reaparut trasurile in statiunile balneare de pe litoral, se vorbea despre reinfiintarea hipodromurilor. insa in anii tranzitiei caii de rasa si de prasila din hergheliile de stat au devenit fantomatici, nu se mai gaseau bani pentru hrana, pentru intretinerea lor. Dar, in mod neasteptat, se inmulteau in gospodariile taranesti, iar initiativa particulara producea cai de rasa, de curse, de calarie.
Iata-ne insa in comunitatea europeana. Care ne prinde cu cotiga si cu plugul trase de vite. Cu caruta si teleguta. La nunti, la botezuri, la inmormantari, la cules de porumb, de fasole, de dovleci, de cartofi, de mere, de prune. De la moara pana la povarna si la gara, peste tot. Ca de doua mii de ani incoace nu s-a schimbat nimic in aceasta poveste decat rotile cu obada din lemn, care au fost inlocuite cu cele cu pneuri.
Comunitatea nu ne impune sa ne ucidem caii. N-avem decat sa-i tinem. in grajduri. Putem sa-i luam si in casa cu noi, sa-i punem in vitrine, ce-i pasa ei? Ea are treaba cu circulatia pe drumurile publice. Drumuri publice destinate exclusiv vehiculelor cu motor. Asa cum cere civilizatia de azi. N-avem decat sa folosim si caruta. Pe alte cai de circulatie. Pe drumurile pentru ea. Pe care nu le avem. Care trebuie croite de aici inainte. N-au decat sa fie paralele cu cele moderne. Adica sa nu se intalneasca la infinit. Ca sa se construiasca asemenea drumuri prin sate trebuie sa fie nivelate santurile, dezradacinati copaci, astupate fantani, daramate garduri si podete, ba chiar demolate unele case si altele construite. Trebuie facute expropieri. E nevoie de timp, de materiale, de munca, de multi, foarte multi bani.
Pana atunci caruta n-are decat sa fie pusa la conservat. Dar cu caii ce ne facem? Sa le dam drumul pe campuri si prin paduri, sa se salbaticeasca, sa-i manance lupii? Sau ii vom lasa sa umble prin sate si prin orase asa cum ingaduim cainii vagabonzi, pe care ii numim comunitari, pe motivul ca nu permite comunitatea europeana sa scapam de ei? Sa-i taiem, sa-i impuscam, sa le zdrobim capul cu bata?
Fiti linistiti. Mirosul de moarte atrage devoratorii. Au si aparut geambasii de cai. De data asta in societati comerciale. Cu capital autohton si extern. si cu finantare grasa de la stat. Cu tocmeli si negocieri. intre noua mii si paisprezece mii lei vechi kilogramul de carne de cal in viu. Cai frumosi si vigurosi. Cel mai nobil animal. Vrei sa-l dai, bine! Daca nu, ramai cu el la ieslea pe care s-o umpli cu fan si cu ovaz. Prinde momentul. Poate ca maine are sa scada pretul. Deocamdata nu avem decat un singur abator de cai in Romania. Dar daca merge afacerea vor aparea multe altele. si va merge. Sunt pline satele de cai. si de tarani. Aflati cu totii pe cale de disparitie.