Vă întrebaţi, probabil, de ce nu explodează mămăliga după ce revoluţia fiscală, trecerea unor contribuţii în sarcina angajaţilor şi alte măsuri economice au adus cu ele nu doar micşorări de venituri, dar şi facturi mai mari la orice, preţuri mai mari la orice, rate mai mari şi… speranţe din ce în ce mai mici. Vă întrebaţi de ce PSD nu face implozie după ce un condamnat penal a reuşit să aducă în fruntea ţării pe cei mai ridicoli, nepregătiţi şi slugarnici guvernanţi. De ce social-democraţii de bine (că n-or fi toţi nişte ticăloşi) nu-i scutură pe aroganţii de la centru, a căror principală preocupare din prima zi în care au ajuns la putere a fost să le rezolve penalilor problemele de justiţie.
Răspunsul poate sta şi în pomana, în pleaşca salarială făcută cadou cu mânuşiţele duamnei Lia Olguţa Vasilescu, armatei de bugetari din cadrul consiliilor judeţene şi a primăriilor. Tăcerea lor a fost cumpărată cu salarii colosale în raport cu cele practicate pe piaţa liberă, în raport cu competenţa şi cu munca efectivă prestată de către beneficiari.
SPAȚIU PUBLICITAR
Scăpaţi ca purceaua în lanul cu porumb, consilierii judeţeni şi locali au dat curs propunerii şefilor administrativi şi au mărit salariile până la limita superioară a legii. Acesta a fost şi începutul dezastrului în România.
În primul rând, localităţi al căror buget abia acoperea asfaltarea a două-trei străduţe anual, a câtorva sute de metri de canalizare sau gaze, se află acum în imposibilitatea de a susţine chiar şi salariile aparatului administrativ.
Alte localităţi au tăiat tot capitolul de investiţii pentru ca bugetarii să-şi încaseze lefurile. Este şi cazul Mălureniului, acolo unde primarul, care a fost pe rând şofer al microbuzului şcolar, consilier local şi viceprimar, se plânge că a trebuit să pună investiţiile în stand-by chiar dacă salariile nu au fost majorate până la limita de sus.
„4576, ăsta e salariul meu. Am 6 superiori care ia 2800. Am 3 principali, care ia 2500. Am asistenţi 2, cu 2200, am şoferi – 3. Referent superior – are 2500, şoferi am 3, ia 1655. Guard, adică femeia de servici, 1613. Secretar – 3653, referent cultural – 1732 şi 2102 – bibliotecar.” a declarat primarul, al cărui vocabular nu-l recomandă nici măcar pentru un post de tractorist. Ceea ce edilul omite cu viclenie să spună, sunt veniturile totale cu care angajaţii săi pleacă, lunar, acasă, căci la sumele de mai sus se adaugă, potrivit informaţiilor noastre, nişte sporuri deloc de neglijat.
În al doilea rând, majorările salariale din sectorul bugetar au creat nişte inechităţi sociale extrem de greu de reglat. Pentru a mai echilibra balanţa, guvernanţii au încercat să pună o nemiloasă presiune pe mediul de afaceri, să-l forţeze la limita Constituţiei să majoreze minimul de economie şi să mai pună ceva peste. Chiar şi aşa, nu poţi compara o femeie de serviciu de la Consiliul Judeţean Argeş, care încasează vreo 3.000 de lei, cu un profesor care aduce acasă puţin peste jumătate din suma doamnei ce are bafta de a lucre pentru stat.
Pentru salarii de până la 3.000 de euro care se încasează la acest moment în Consiliul Judeţean Argeş, în privat munceşti până la epuizare, iar salariile de 3.000 de euro le numeri pe degete. Cei cu salariile de 1.000 de euro se pot declara nişte norocoşi ai sorţi, dar şi pentru banii aceştia, în privat, munceşti pe brânci. Aproape 1.000 de euro câştigă un şofer de instituţie sau un portar. Câţi dintre medici sau profesori se pot lăuda cu această sumă pe fluturaşul de salariu? Şi cum să nu simţi o imensă frustrare când analfabeţii acestei naţii au ajuns să fie valorizaţi de statul român infinit mai mult decât oamenii cu o certă pregătire?
Partea şi mai proastă este că, dacă înainte te sfidau şi afirmau că sunt plătiţi execrabil şi nu au nicio motivaţie să lucreze pentru binele public, acum, cu maţul plin, sfidarea lor este şi mai mare. Greţurile au crescut direct proporţional, iar instituţiile mai au puţin şi se baricadează în faţa cetăţeanului, din ce în ce mai pauperizat.
Scârbiţi de lupta cu sistemul, cei mai buni dintre noi au plecat în ţări mai zdravene la cap. A mai rămas o mână de idealişti din ce în ce mai marginalizată, armata de bugetari bine hrănită şi motivată şi o mare masă de manevră, populaţie imbecilizată şi uşor de manipulat şi de o parte, şi de alta.
Şi atunci cum să nu iasă PSD încă o dată… Şi încă o dată… Şi încă o dată… Cu mici preludii liberale între, la fel de… eficiente în a face nimic.