Lumea culturala este tot ceea ce se petrece. Cum nu am scris niciodata (precum marturisea Ludwig Wittgenstein despre al sau Tractatus Logico-Philosophicus) pentru… extraterestri, avand si oroare de savantlacuri, sa privim, asadar, impreuna, in jurul nostru, la lucrurile cele mai simple, pentru ca ele insele dau seama despre starea culturii romane.
Viata literara incepe, si la noi, sa se concentreze in jurul targurilor de carte, a festivalurilor si a premiilor. Practic, toate acestea sunt prilejuri de intalnire a scriitorilor intre ei, publicul servind drept fundal sau pretext. Cum vremea cenaclurilor a apus, oricat ar mai incerca, unul sau altul, sa-si puna prestigiul si energia in joc pentru a coagula o ,,noua generatie”, scriitorii par a se regasi doar pe la asemenea targuri-mamut. La targurile de carte, de pilda, au contat mai mult intalnirile ,,la o bere” dintre scriitorii si editorii veniti din cele patru zari decat lansarile ori vanzarile. Unii (criticii, in principiu) au fost de-a dreptul haituiti, alergand de la un stand la altul, sa vorbeasca despre carti pe care nu le citisera. Altii (cumparatori de ocazie, gura-casca) si-au rupt gatul dupa vedetele vietii noastre publice (Uite-l pe Basescu! Uite-l si pe Nastase! Uite, e si Mona Musca aici, si Mircea Dinescu, si Stelian Tanase, si Andrei Plesu la brat cu Liiceanu, si Blandiana, nu-l vad pe Iorgulescu s.a.m.d.). Doar naivii s-au mai calcat pe picioare sa smulga un autograf in speranta ca idolul, dincolo de un studiat zambet prietenos, va schimba si cateva vorbe pline de duh pe tema propusa intre coperte (de logica, gnoseologie, ontologie, epistemologie, etica, estetica ori misticism – toate in voga la nivelul… publicului snob).
Nevoia de regasire (de comuniune) a scriitorilor este reala, dar asemenea targuri sunt insa rare, doua pe an. In interval, ar fi puzderia de lansari. Dar majoritatea scriitorilor nu se onoreaza reciproc (fie in provincie, fie in capitala). Nimeni nu mai are timp, sau are altceva mai bun de facut. Cata tristete am citit deseori in ochii unor autori ce-si inchipuiau ca sala (libraria) va fi plina de confrati, ori ca vor vinde un sfert de tiraj! Intr-un asemenea context, e de inteles gestul unul scriitor celebru de a… lipsi de la propria lansare, spre disperarea editorului! Oricum, la asemenea ocazii, se spun numai vorbe mari, prea putini se ostenesc sa mai si citeasca opul, darmite sa scrie o cronica…
Si daca lansarile nu mai inseamna nimic, iar cenaclurile sunt o frumoasa amintire, mai raman pe tapet doar festivalurile. Pentru cei invitati, acestea reprezinta un minunat prilej de cunoastere sau de consolidare a unor mai vechi relatii. Prea putini sunt insa cei care apreciaza efortul organizatorului unui astfel de festival. Nu cel financiar!!! Ci investitia de suflet facuta, dorinta sincera de a face ceva pentru breasla, pentru comunitatea scriitoriceasca atat de divizata! Ati observat cata pace (pana se dau premiile!) se manifesta pe la festivaluri?! Cum nu oricine poate fi… organizator de asemenea petreceri admirabile, sa spunem doar atat: fericiti facatorii de pace!
Dar asemenea momente sunt, iarasi, prea rare. Pana la urma, cearta, in sensul dat de Heraclit, si nu cand tine loc de talent, e benefica spiritului. Face si ea parte din lumea noastra, din destinul nostru. Tot secretul e sa iei parte la ceea se petrece, sau, in termeni sportivi, sa joci, sa fii pe teren, sa nu fii in ofsaid (dupa cum avertiza Solomon Marcus la o lansare dinaintea unui meci de fotbal) si sa respecti regulile impuse de arbitri (ne)vazuti, cei care decid despre cine trebuie vorbit, unde, cand si cum. Daca nu poti fi chiar tu, momentan, arbitrul, poti incerca sa devii (doar cei care nu mai pot lupta tot deplang o viitoare disparitie a culturii romane). Lasa-i tu pe altii in ofsaid, daca ai, fireste, acces la Logos.
Pana la urma, soarta unei culturi (am insistat pe scriitori, dar lucrurile sunt valabile in orice domeniu) se decide intre peretii singuratatii tale creatoare, unde esti stapanul absolut. Fii tu puternic, pentru ca nu se poate crea o cultura mare cu oameni de cultura mici si rosi de frustrari! Interesul pentru cultura de performanta se castiga numai prin opere mari. Restul vine de la sine. Inclusiv intrarea in topul celor mai importanti o suta de romani din toate timpurile, top dominat, orice s-ar zice, de oameni de cultura.
