Dubla expulzare a lui Mircea Geoana, din partid si de la sefia Senatului, ca si tot ce-a mai urmat, pâna la calmarea Senatului, a avut pe fundal un defileu al caracterelor plin de invataminte. Dar cel mai semnificativ dintre toate episoadele consumate cu aceasta tarasenie este cel al trocului prin care PDL a obtinut voturile UDMR, in schimbul functiei de secretar general al Guvernului, rang de ministru plin.
Senatorul Gyorgy Frunda a criticat tranzactia nu pentru ca i-ar fi displacut metoda, ci pentru ca pretul a fost prea mic. Precum ii este stilul, Frunda a ridicat nu doar pretul, dar si nivelul discutiei, imbracând toata afacerea in haina eleganta a democratiei.
Lucrurile devin, insa, ceva mai complicate daca aceasta apreciere, corecta la nivel de principiu, este pusa intr-un context mai larg. Pe scena politica româneasca functioneaza nu numai criteriul etnic, ci si cel al reprezentativitatii democratice. Parlamentul este singura institutie a statului indisolubil legata de principiul democratiei reprezentative. Daca Parlament nu e, nici etnicitate in politica nu e si nici democratie reprezentativa nu e, cum ar spune poetul. Prezenta lui Geoana, aproape trei ani, in fruntea Senatului s-a legitimat si s-a revendicat tocmai de la acest principiu al reprezentativitatii, prin care partidului care a obtinut cel mai mare numar de voturi i-a revenit conducerea unei Camere legislative, iar celui care a obtinut cele mai multe mandate– conducerea celeilalte Camere.
Nu mai evoc aici – desi un om subtire, ca dl Frunda, ar putea intelege – la ce tip de aspiratii se mai pot gândi românii minoritari din Ungaria, prin comparatie cu maghiarii minoritari din România… Ca doar suntem frati de UE! Nu evoc nici ce fel de „reprezentativitate“ mai are, acum, partidul de guvernamânt, când nu depaseste 15 la suta incredere din partea populatiei, dar detine aproape toata puterea in stat. E drept, guvernele nu se fac dupa sondaje, ca s-ar schimba in fiecare luna. Ele se fac dupa rezultatul alegerilor. Dar si aici democratia regimului Basescu e frânta, ca un vreasc sub cizma, din moment ce un partid participa la putere fara sa fi participat la alegeri.