Ştiţi petrecerile alea la care eşti invitat şi îţi iei libertatea, îngroşând un pic din obraz, să întrebi cine mai vine, să vezi dacă e petrecerea la care ai vrea să fii? Iar dacă afli că vine Mache, să zicem, spui politicos că o să te mai gândeşti dacă vii, sau inventezi repede un drum la părinţi la ţară să nu superi gazda, care te invitase cu cele mai bune intenţii.
Fiindcă îl ştii pe Mache, ăsta. E genul ăla care se îmbată în prima oră a chefului, începe să urle măscări, se bagă în sufletu tău să-ţi arate cât e el de deştept, dar tu nu constaţi decât că-i pute gura, iar în culmea beţiei începe să ciupească orice fund feminin aflat în raza lui de acţiune. Iar spre dimineaţă îl găseşti împroşcând întreaga toaletă cu bolul alimentar încă nedigerat.
M-am oripilat şi eu aseară, ca mulţi români, de felul, repet, de felul în care a ales Guvernul să inventeze o altă “Noapte Neagră”. Şi, între televiziuni isterizate, live-uri pe Facebook şi statusuri dintre cele mai militante care chemau oamenii în Piaţa Victoriei, văd personaje ca Turcescu, de pildă. Şi spun personaje ca Turcescu fiindcă, pe de o parte era el însuşi acolo, dar şi mulţi alţii ca el: otrăviţi, mânjiţi de 10 ani de regim Băsescu fanariot, angajaţi de-ai Elenei Udrea, apărători ai lui Pinalti, justificatori ai averii lui Videanu şi mulţi alţi lingători de clanţe (expresia nu-mi aparţine, e a unuia care a fost, 10 ani, preşedintele acestei ţări).
Ei, şi când văd toate astea, prefer să nu merg la petrecerea acesta, indiferent de bunele şi minunatele ei intenţii, indiferent de calitatea şi frumuseţea celor care vin la ea. Fiindcă Mache e o picătură de urină într-un pahar cu apă pură, de izvor. Pe care nu pot să-l înghit.