Cultura si civilizatie politica la stanga Prutului
Sa arestezi un porc (pe care scria „porcuror”), un magar (costumat in politist) si un brad destinat orasului Chisinau sunt recente performante ale politiei presedintelui moldovean Vladimir Voronin. Pentru ca in orasul Chisinau primaria n-are dreptul sa-si instaleze un brad aceasta fiind – pare-se – numai si numai prerogativa Presedintelui. Sa remarcam ca este o premiera in politica moldoveneasca, un pas inainte pe calea autoritarismului. Pentru ca daca anul trecut Chisinaul a avut doi brazi, unul oferit de guvernul comunist, celalalt de primarul Dorin Chirtoaca, anul acesta politia guvernamentala a spus un NU hotarat concurentei neloiale pe care un biet primar cuteaza sa i-o faca intaiului om din statul moldovinesc.
Sosisem doar de cateva ore in Chisinau cand in familia unor prieteni tineri, Arina, o fetita de 4 ani mi-a dat o veste ingrijoratoare: „ai auzit – mi-a spus ea de-a dreptul alarmata – comunistii vor sa-nchida Pro TV-ul!”. Sa nu se inteleaga cumva ca m-as da in vant dupa Pro TV la care mai vad doar – din cand in cand – cate un film. Grav este ca in Republica Moldova mai toata presa este aliniata intereselor prezidential-guvernamentale, iar Pro TV-ul era in ochii multora ultimul pai de care sa se agate sperantele acelora care-si doresc macar un post care sa nu fie inregimentat in interesele familiei prezidentiale. Dar pentru cel familiarizat cu realitatile moldovenesti e foarte clar ca asa cum pe vremuri Moldova apartinea Sfantului Stefan cel Mare acum ca intr-o varianta est-europeana a modelului Republicii Bolivariene a Venezuelei tarisoara din stanga Prutului poate fi numita foarte simplu si exact Republica Voroniana a Moldovei. Pentru ca Republica Moldova este si guvernata dar si dominata economic de Familia Voronin, familie care au dat tarii pe cel mai mare comunist Vladimir-Tatal dar si pe cel mai mare capitalist romanul Oleg-Fiul. Simplu om de afaceri (biznisman cum se spune pe la Chisinau) Oleg Voronin a pus mana pe mai tot ce prezenta interes: banci, fabrici restaurante… Pe langa Oleg Voronin, liberalul roman Dinu Patriciu pare un acaparator (si manipulator de bursa) cu fata europeana stilata si adanci rezerve de umanitate.
In Republica Moldova circula bancuri despre familia Voronin asa cum pe vremuri in Romania circulau bancuri despre familia Ceausescu. Unul dintre cele mai recente bancuri povesteste discutia purtata de domnul si doamna Voronin in cursul unei plimbari prin Chisinau. Domnul Voronin, mult prea ocupat cu conducerea tarii si cu relatiile cu alte tari, se rupsese de realitatile orasului asa ca de cate ori vedea ceva nou si demn de atentie o intreba pe doamna sa ce este si cui apartine. A vazut mai intai o banca si a intrebat-o pe doamna: „Da’ banca aiasta a cui este?” „A cui sa fie? A lui Oleska al nostru!”. Apoi presedintele tuturor moldovenilor (de la stanga Prutului) a vazut o fabrica si a intrebat: „Da pe aista cine a facut-o?” „Pai cine s-o faca? Tot Oleska al nostru!” a raspuns mandra doamna Voronin. Au mai mers putin si au trecut prin fata unui restaurant elegant. „Da restaurantul aista?” „Tot Oleska al nostru!” a venit prompt rapunsul doamnei. „Acum imi dau seama – cugeta adanc Volodea Voronin – de ce nu merge bine treaba in Moldova. Fin’ca-n toata tarisoara aiasta numa Oleska al nostru mai munceste…”
Ar trebui, poate, sa ne bucuram ca in epoca recenta, pe la noi, la dreapta Prutului, nici Iliescu, nici Constantinescu nu si-au plasat neamurile prin posturi de mare importanta si nici nu le-au facut cadouri constand in fabrici, uzine, cai ferate, banci, restaurante. Cat despre domnisoarele Basescu, fetele actualei institutii prezidentiale romanesti s-au aranjat altfel. Una este – pare-mi-se – notar, alta mai incepatoare intr-ale politicii invata cu sarg (nu oriunde, ci tocmai pe la Parlamentul European) de la deja afirmata Monica Iacob Ridzi cum sa ajungi ministru. Nici macar o fabrica de inghetata nu i-a oferit raul ala de taticu…
Asadar, in ciuda crizei care a ocupat deja trecatorile Carpatilor, avem motive reale sa ne bucuram. Se putea si mai rau. Putea sa ne loveasca si pe noi modelul moldovenesc al democratiei voroniene.