Exista la nivel mondial si european destule organizatii si institute care masoara (mai mult sau mai putin exact) gradul de libertate a presei, gradul de libertate al pietei, gradul de urbanizare, gradul de mobilitate a populatiei, gradul de gradul de independenta al justitiei, gradul de delincventa, gradul de imprumutare a populatiei, gradul de poluare a atmosferei, apelor si solului. Sau cota de incredere in institutii. Ba chiar si speranta de viata sau gradul de fertilitate a femeilor. Sau nivelul de inteligenta. Sau nivelul de fericire al unui popor. Orice se poate masura, cantari, evalua. Unii traiesc din astfel de evaluari si nu traiesc chiar rau. Nu este o noutate faptul ca in general stam cam rau prin toate clasamentele. Dar avem si destule „puncte tari”, la care ar fi greu sa fim depasiti.
Am inregistrat un succes deosebit in a expoarta violatori, hoti si prostituate. Ca o dovada a independentei fata de granitele prea mici ale tarii…
Avem o „armata de profesionisti” care-si cumpara cu mii de euro locurile de racani buni sa mearga-n Afganistan si sa fie platiti cu mii de euro pe luna. Armata incapabila sa-si pazeasca macar armamentul, armata bantuita de sinucideri si dezertari… Ca o dovada de independenta fata de juraminte…
Avem banditi care ataca zilnic in plina zi case de schimb, si soferi nervosi care in intersectii trag cu pistolul in partenerii de trafic enervanti. Avem armate organizate de tigani care se bat ziua in amiaza mare cu sabii si arme de foc pentru suprematia pe piata prostitutiei si „protectiei” anumitor zone comerciale. Si ca sa nu fim criticati pentru ca nu incurajam initiativa femeilor, avem echipe de tiganici care devasteaza magazinele si „opereaza” cu mult succes prin mijloacele de transport in comun.
Avem pe plaiuri mioritice judecatori (si judecatoare) care umbla beti (bete) la volan si elibereaza infractori periculosi. Ca dovada a libertatii absolute fata de Codul Penal. Avem si puscariasi care au fost eliberati pentru a urma un „tratament medical absolut necesar si urgent” si au „uitat” (cu anii!) sa-si ocupe locul meritat in penitenciar. Pentru anumiti functionari publici fara alt merit decat ca se afla printre rudele sau prietenii sefilor, avem salarii anuale de sute de mii de euro. Ca o dovada certa a independentei absolute fata de scala de valori…
In fotbal n-avem performanta, dar avem valize cu bani calatoare prin tara si stenograme cu patroni (si lideri politici) care par sa nu fi terminat cursul scolii generale („mizeria care e zi de zi in fotbal” spunea Borcea) dar pentru merite recunoscute de sistem invart banii cu lopata.
Avem ziaristi tembeli (sa nu ne ferim de bine-meritatele atribute!). Un astfel de „formator de opinie” de la un post comercial TV vorbea zilele trecute despre „hei-rupismul de tipul Bumbesti-Livezeni” ca o dovada de libertate fata de informatia de calitate si adevarul istoric. Cred ca tembelul in cauza n-a trecut niciodata prin defileul Jiului una dintre cele mai frumoase regiuni ale tarii (33 km, 250m denivelare, 43 tuneluri si 109 poduri), o cale ferata si o sosea pe care acum n-am fi in stare sa le facem… O fi stiind doar ca acum Jiul este doar o „pista” de rafting…
Avem politisti (mai ales argeseni) de la circulatie care vand permise de conducere analfabetilor si politisti de frontiera de care trec intr-o veselie cei mai urmariti dintre infractorii tarii.
Avem partide care la doua luni distanta de la castigarea alegerilor isi propun cu totul altceva decat in campania electorala. Doar asa ca o dovada a libertatii fata de electoratul care i-a votat… Avem si un electorat in mare masura tembelizat (cum spuneam – nu ne ferim de bine-meritatele atribute!) capabil sa voteze intr-un anumit moment un partid aflat la stanga, si sa-l re-voteze peste doar doi ani dupa ce acest partid a trecut la dreapta… Ca o suprema dovada de libertate colectiva fata inteligenta critica si cultura politica…
„N-avem ce face”, se spune. Traim in Romania cea etern fascinant de egala cu sine in mereu surprinzatoarea stare de perplexitate si expectativa in fata raului organizat. Am intrat in 2009, anul sarbatoririi centenarului nasterii „inventatorului” absurdului romanul parizian Eugene Ionesco. Poate ca asta explica toate cele consemnate mai sus. Traim intr-o tarisoara cu adevarat absurd de libera…