Politicieni de toata mana si mai asa, si mai spalati, nu pierd nicio ocazie sa nu ne povesteasca despre strategii de transport, coridoare, culoare, prioritati de dezvoltare, usurarea accesului la resurse de orice fel (dar mai ales energetice), fluidizarea. Mai cu hartile in spate mai cu laptopuri de top, politicieni transformati in 5 minute in mari specialisti explica publicului postat si prostrat in fata „TV-set-ului” ca de cand cu mondializarea nicio resursa nu mai este valorificabila doar la scara locala, doar la nivelul unei comunitati restranse.
Acum, de cand democratia a fost exportata cu succes si si-a intins tentaculele prin cele mai ascunse unghere ale bietei planete (candva albastra), sa va intre bine-n cap: toate resursele sunt (mai mult sau mai putin) ale tuturor. Desigur exista o ordine de prioritati: mai intai cei ce ofera mai mult…
In aceasta logica o mare importanta o are infrastructura de transport de orice gen: conducte magistrale, linii inalta tensiune pentru transportul energiei electrice, cai navigabile (cursuri fluviale sau canale), cai ferate, sosele… Din aceasta simpla enumerare orice baiat istet cu liceul (obligatoriu) isi poate da seama de precaritatea situatiei Romaniei in jocul mondial al (re)impartirii resurselor.
Cu infrastructura zidita in anii ’70 de catre hulitul regim comunist si prabusita in anii libertatii politice, inconstientei si incompetentei economice, dar si hotiei (aproape) generalizate, Romania n-a fost in stare sa continue proiectele importante incepute (nu de Ceausescu ci) de specialisti in domeniul transporturilor. Pentru sistarea unor santiere importante pentru infrastructura transporturilor romanesti ar trebui sa raspunda penal mai multi demnitari in frunte cu celebrii Petre Roman si Victor Ciorbea, printre cei mai eficienti dintre premierii demolatori ai Romaniei post-decembriste. Nefinalizarea canalului Dunare-Bucuresti a eliminat capitala din randul oraselor care putea beneficia de cel mai ieftin sistem de transport, iar abandonarea caii ferate Valcelele – Ramnicu Valcea a trasnformat Pitestiul intr-un oras handicapat din punctul situarii pe harta transporturilor pe cale ferata.
Este inadmisibil ca celebrii ministri Basescu si Berceanu sa nu simta zumzaitul vreunei musculite betive pe palarie pentru abandonarea lucrarilor acestei lucrari cu adevarat strategica pentru sistemul de transport romanesc. Daca lucrarile necesare celor 38 de kilometri de cale ferata, in 1989 erau realizate in proportie de cam 80-90%, indiferenta si incompetenta administratiilor centrale si locale, dar si indolenta politiei au permis nu doar deteriorarea lucrarilor de constructie dar pana si furtul caii de rulare, si transformarea sinelor in grinzi si stalpi pentru „gospodarii” pusi pe gasirea celor mai ieftine solutii. „Solutii” aflate la dispozitie, abandonate, nepazite… Inutil sa mai spunem ca introducerea acestui tronson in fluxul de transport pe pe sina ar scurta cu peste 100 km (mai exact 107) distanta de transport Bucuresti-Sibiu.
Daca ani de-a randul asa-zisii politicieni romani au avut alergie la metodele de dezvoltarea folosite de China comunista, poate ar avea ceva de invatat de la China (mai nou si partial) capitalista. Chinezii si-au propus sa investeasca 2 trilioane de yuani (Y 414 miliarde $!!!) pentru ca pana in 2020 reteaua de cale ferata sa ajunga de la 73.000km la 100.000km, din care o marfe parte utilizabila pentru trenuri foarte rapide (cu viteza medie de transport de 350km/ora). In plus, China, impreuna cu Rusia, intentioneaza sa realizeze o cale ferata care sa aduca resursele minerale ale orientului mai rapid in Europa. Este vorba de TransEurasiaExpress pentru care sunt deja interesate (pe langa Rusia si China) Mongolia, Kazahstan, Bielorusia Germania si Polonia. Bineinteles, nimic despre Romania. Sa fim recunoscatori rusofobiei viscerale a lui Basescu si incompentei ultimilor ministri nu numai de la transporturi ci si de la Externe… Pentru ca adunatura impropriu numita clasa politica conduce Romania nu in functie de interese strategice (cum se lauda) ci improvizeaza urmuzian dupa umori, fantezii si fandaxii caragialesti. Bine ca nu deranjam pe nimeni, ca oricum suntem depoarte de fluxurile importante de transport, undeva pe o linie secundara, la capat de coridor…
