In jurul niciunui scriitor roman, traitor peste hotare in trecut sau la timpul prezent, nu s-a facut atata valva. Nici cand a fost vorba de cei trei titani, Eugen Ionescu, Mircea Eliade si Emil Cioran, care nici ei nu au fost crutati.
Petru Dumitriu in Europa si Petru Popescu in America, dupa perioada zgomotoasa de opozanti ai regimului comunist din Romania, si-au cam vazut linistiti de promovarea cartilor si a scenariilor pe care le scriau. Nicolae Breban, dupa o serie de declaratii fulminante, s-a impacat pe jumatate cu partidul din a carui conducere facuse parte, ca sa se intoarca in tara si sa-si aseze la locul lor in rafturi, credea el, cartile care i-au fost date afara din biblioteci. Iar Mircea Dinescu, disidentul care putea sa fie cel mai galagios, fie ca n-a vrut, fie ca n-a apucat sa se arunce ori sa fie aruncat peste granita – spre norocul lui – ca sa poata ajunge la televiziune in prima ora a Revolutiei si sa devina unul dintre liderii ei. Nici cand s-a aflat ca pe urmele lui Virgil Tanase se furisau ucigasi platiti sau ca Monica Lovinescu a fost agresata si maltratata cu salbaticie, nici cand Culianu a fost gasit asasinat intr-un campus studentesc american nu s-au produs tulburari de durata.
Paul Goma, de mai bine de un sfert de secol, este haituit in toate felurile posibile. Dar nici el nu este omul care sa evite conflictele, ba chiar le starneste uneori. Desi dadea dovada de un talent de exceptie inca de pe cand era elev si batea de timpuriu la portile literaturii, nu a putut sa paseasca prea departe din motive politice. Multe de ordin biografic si nu mai putine gasite in lucrarile sale care erau puricate la sange. in cercurile literare incepuse sa se vorbeasca despre el ca despre un copil genial, dar rebel. Admiratie de la distanta, nimeni nu l-a luat brate ca sa-l promoveze. Directorul editurii la care-si depune primul roman il sfatuieste, prieteneste si parinteste, sa-l rescrie in maniera de atunci, cand creatia artistica trebuia sa fie o forma de propaganda, iar scriitorii, activisti de partid.
Cum refuza – si de data asta, si de multe alte ori – ajunge oaia neagra a literaturii romane. Nu-i mai ramane decat sa-si trimita manuscrisele sa fie tiparite in strainatate. Se afla. De altfel, nici nu facuse un secret din asta. Ca sa-l convinga sa renunte la o asemenea „nazbatie“, sunt mobilizati scriitorii care aveau un cuvant greu de spus, ca Zaharia Stancu, Constantin Chirita, Constantin Toiu, Nichita Stanescu, Fanus Neagu, Ion Horia, Ion Dodu Balan, Ion Brad, Titus Popovici si altii. Dar rebelul nu-si ia angajamente. Era doar tanarul despre care Miron Radu Paraschivescu afirma cu convingere: „Baiatul asta este un Soljenitan roman!“. Si chiar reuseste sa strapunga cortina de fier.
Mai intai se ocupa de el televiziunea si publicatiile din Austria. Dupa care avea sa se extinda interesul in toata Europa. Publicase si in tara, in revista Luceafarul, pe raspunderea lui Eugen Barbu, care mai tarziu se leapada de el ca de Satana. Si cum se intampla pe atunci, prin imitatia exemplului, il publica Gazeta literara, Viata romaneasca, Ateneu, Cravata rosie. Apare si o cronica favorabila semnata de Lucian Raicu.
Dar editurile raman circumspecte. Mihai Gafita se impotriveste, Ion Banuta si Ioanichie Olteanu nu indraznesc. Nici Marin Preda nu se arata mai ingaduitor. Dupa ce publica in strainatate, incepe campania dirijata de denigrare. Refuza sa o faca Mircea Iorgulescu, dar primesc comanda, in sila sau cu zel, Nicolae Dragos, Alexandru Piru, Vasile Baran, Dinu Zamfirescu, Arthur Silvestri, Alexandru Andritoiu, Dumitru Mircea…
Stabilit in strainatate, scriitor fecund de literatura cu mesaj, care acuza si nu iarta. Obstinato, Gherla, Soldatul cainelui, Usa, Culoarea curcubeului, Patimile dupa Pitesti, Garda inversa, Bonifacia. Publicari in foiletoane, lecturi la televiziune, volume la editurile in voga. Dar pentru puterea comunista de la Bucuresti ajunge un indarjit dusman al poporului. Si ingerul damnat ramane in afurisenie pana in ziua de azi. Cand s-a dezlantuit o adevarata campanie de denigrare impotriva lui.
Roman curat, nici antisemit, cum este acuzat, nici antioccidental, nici impotriva altor etnii sau nationalitati. Dar care, cinstit si clarvazator, nu poate sa nu judece evenimentele dramatice pe care le-a cunoscut, chiar le-a trait. Nu poate sa-i ierte pe romanii securisti si comunisti care semanau tara cu victime, dar nici pe acei evrei care au jucat un rol nefast pe scena celui de-al doilea razboi mondial si in anii care au urmat. Dar cum sa fie acuzat de antisemitism omul care isi imparte viata cu o sotie evreica iar copilul sau este pe jumatate roman si pe jumatate israelitean – o familie care traieste in deplina armonie sub acelasi destin amar!?!
Publicate in tara, interpretate pe dos, creatiile acestui mare scriitor au starnit Procesul Goma. Uniunea Scriitorilor s-a lepadat de el si a mers pana acolo incat sa initieze demiterea redactorului-sef al revistei care l-a publicat. Procesul Dreyfus repetat in Romania, tara care face parte din Comunitatea Europeana. Cu zeci si sute de aparatori din randul scriitorilor si al altor intelectuali, cu proteste impotriva abuzurilor Uniunii Scriitorilor publicate in nenumarate reviste. Dar nu intamplator provocarea avea loc tocmai in timpul cand se punea din nou problema cetateniei lui Paul Goma. De vina era tot scriitorul, care n-a depus o cerere la timpul potrivit, adica in urma cu vreo saptesprezece ani. In care sa se roage cu respect, cu umilinta, sa fie primit in tara din care a fost alungat, sa se roage sa devina roman, ca si cum pana acum ar fi fost altceva.
Ciudat este ca toti cei implicati in refuzul cetateniei lui Paul Goma si in ostracizarea lui nu-si asuma deschis raspunderea, ca si cum s-ar afla sub decizia unei forte oculte careia trebuie sa i se supuna chiar impotriva propriei convingeri. Pe vremuri se stia ca astfel de hotarari se luau la Comitetul Central al Partidului Comunist. Dar azi?
Nu stiu cati oameni se afla fara tara, pe aceasta planeta brazdata de granite. Paul Goma nu are. Este un blestem care l-a urmarit din copilarie. Nu implinise inca cinci ani, la 20 iunie 1940, cand tavalugul armatei sovietice se rostogolea peste Moldova cedata fara impotrivire. Incarcata la repezeala toata familia intr-o caruta, pe drumul refugiului spre inima tarii, este prinsa din urma de cotropitori, inainte de a ajunge la Prut, si intoarsa din cale. Dupa care tatal sau, invatatorul Eufremie Goma, este arestat si dus – toata lumea stia – pe drumul infundat al Siberiei. La ei acasa, basarabenii si bucovinenii se afla intr-o tara straina, cu alte legi, sub alta stapanire. La 15 iunie, satul sau face din nou parte din Romania, fiind eliberat de soldatii care isi inghiteau lacrimile in timpul primei retrageri pentru ca nu au putut sa traga nici macar un singur glont.
Dar bucuria nu tine prea mult. in 1944, al doilea refugiu. Familia se stabileste la scoala din satul Gosu, judetul Sibiu, pentru scurt timp. Dupa 23 august, este scotocita tara pentru a fi capturati si dusi cu forta in noua lor patrie, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Ca sa-si piarda urma, familia Goma se muta in judetul Tarnava Mare, unde se ascunde prin paduri cand „comisia“ ravasea satele ca sa-i prinda. Este, totusi, capturata si intemnitata in „Centrul de repatriere“ din Sighisoara, de unde evadeaza cu acte false. Anii adolescentei lui Paul Goma nu sunt mai linistiti. Tatal si mama sunt ridicati de Securitatea nou infiintata si inchisi la Medias, fara explicatii. Copil al nimanui, elevul din gimnaziul de la Sinca Mare locuieste prin gari si la poarta Securitatii. Parintii sunt eliberati, dar el este arestat si anchetat, in mai 1952, pentru ca a vorbit in clasa despre partizani.
SPAȚIU PUBLICITAR
In 1957, studentul Paul Goma este arestat si inchis la Jilava. Se trezeste apoi cu sanctiunea de a se stabili intr-un sat de refugiati din Baragan, pe timp de 36 de luni. Dupa ispasirea acestei pedepse, isi cauta un loc de munca si iata-l, rand pe rand, muncitor necalificat pe santier sau la forja in fabrica, fierar-betonist, trompetist intr-o formatie de muzicieni amatori, fotograf ambulant, incarcator si descarcator de vagoane. si tot asa, din universitate pe santier sau in fabrica, din tanar scriitor talentat in hamal de gara, din cabinetul presedintelui Uniunii Scriitorilor in camera de tortura, intr-o tara care devenise temnita pentru el. Pana cand este dat afara din tara, intr-o forma parsiva, cu pasaport de turist. Chiar seful de la Securitate, generalul care il conduce, in loc de bun ramas ii spune: „Scapi si tu de noi, scapam si noi de tine!“. Si mai departe: „Ai grija, revolutia are mana lunga, te ajunge oriunde vei fi!“.
Si, intr-adevar, nu lipseste mult sa i se aplice „tratamentul bulgaresc“, adica sa fie impuns pe strada, intr-un loc aglomerat, cu un varf de umbrela otravit. Sunt anii in care ramane si fara tara. tara in care s-a nascut, in care i-au fost inmormantati parintii, in care a invatat sa vorbeasca si sa scrie romaneste… Pe care i-au rapit-o comunistii si nu i-a fost restituita nici pana in ziua de azi. Scriitor de talie internationala. Dar cetatean al nici unei tari. Romanul fara acte de identitate romaneasca. Putea sa fie demult adoptat oriunde, a avut si propuneri, dar roman s-a nascut, roman vrea sa ramana.
In ciuda reactiei Uniunii Scriitorilor din Romania, care s-a lepadat de el dupa publicarea jurnalului din 2006, si a reactiei unor organizatii internationale, comunitatea pitesteana s-a oferit sa-l primeasca cu bratele deschise, sa-i puna la dispozitie un domiciliu cu adresa precisa si sa fie mandra de prezenta lui. Dar ministerele de resort, Guvernul, Presedintia si toti cei de care depinde redobandirea cetateniei inca mai ezita sa i-o acorde in conditii normale. Pana una-alta, revista Arges, care i-a luat apararea in coloanele sale, i-a acordat cel mai mare premiu posibil: Opera Omnia.